Cei doi sunt anchetați de procurorii DIICOT Oradea, care aveau informații că, în perioada august – octombrie 2024, tinerii ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de canabis și 3-CMC (clofedronă sau drog „cristal”) către consumatori din Bihor. Prețurile practicate de presupușii dealerii erau cuprinse între 300 și 1.000 lei.
Potrivit portalului instanțelor, inculpații vizați de acest dosar penal se numesc Adrian Cristian Gordan și Bianca Evelyn Ujupan.
Pe 2 octombrie, procurorii DIICOT și polițiștii antidrog din Oradea au făcut patru descinderi pentru a proba activitatea celor doi. „În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate aproximativ 90 grame pulbere cristalizată (3-CMC), o parte din cantitate fiind porționată în 26 de doze, 20 de grame de canabis, precum și alte mijloace de probă”, au transmis oficialii DIICOT și reprezentanții BCCO Oradea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, au precizat autoritățile judiciare.
Trimite articolul
XE plin orasul cu cristal 🙁