”Duminică, 17 iulie, la ora 19.00, pe strada Matei Corvin din municipiul Oradea, polițiștii de ordine publică orădeni au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism înspre Bulevardul Ștefan cel Mare, având o concentrație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, agent șef Ioana Lascău.
[eadvert]
Tot duminică, 17 iulie, la ora 18.15, pe strada Victoria din localitatea Băile Felix, județul Bihor, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din comuna Măguri Răcătău, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!