Astfel, vineri, în jurul orelor 01:30, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta, judeţul Bihor, pe timpul executării unei misiuni specifice, a oprit pentru control pe comunicaţia Avram Iancu – Ant un autoturism marca Dacia Logan înmatriculat în România. Autoturismul care circula în regim de taxi, era condus de un cetatean roman alături de care se aflau, ca pasageri, patru persoane de sex masculin, care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră. Autoturismul şi persoanele în cauză au fost conduse la sediul P.F. pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că pasagerii sunt cetăţeni sirieni cu vârste cuprinse între 17 ani şi 46 ani, toţi solicitanţi ai statutului de azilant în România. Cele patru persoane au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera, pe jos, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen. Cei patru sirieni sunt cercetaţi acum sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Somalez sau suedez?
Un alt caz este acela în care poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat un cetăţean somalez care încerca să treacă ilegal frontiera româno-ungară, folosindu-se de un paşaport suedez care aparţinea altei persoane. Mai exact, în noapte de sâmbătă spre duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Romania, condus de un cetăţean român, o persoană de sex masculin care, la controlul de frontieră, s-a legitimat cu un paşaport suedez. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră bihoreni au constatat că fotografia din document nu este una şi aceeaşi cu persoana prezentă la control, paşaportul prezentând şi urme de falsificare la fila informatizată, motiv pentru care bărbatul a fost condus la sediul P.F. pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că documentul prezentat la control este “bun căutat pentru confiscare” alertă emisă de către autorităţile suedeze la începutul acestui an. La cercetari a rezultat că este vorba de un cetăţean somalez, în vârstă de 30 ani, care a declarat că a primit documentele contra sumei de 450 de euro de la un conaţional. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!