”În data de 29 octombrie, doi lucrători de poliție din cadrul Poliției orașului Aleșd, în timp ce se aflau în exercizarea atribuțiilor de serviciu într-o locuință din Peștiș, au fost agresați prin lovire cu palma și amenințare cu cuțitul de către o persoană de sex masculin aflată în vizită în locuința respectivă” a declarat purtătorul Prim-procuroul Popa Rodica.
[eadvert]
Potrivit surselor Bihon, în altercația cu polițiștii, minorul a aruncat cu un cuțit spre aceștia, însă nu i-a rănit. Unul dintre polițisti a fost lovit în zona feței de către agresor.
Aceleași surse au transmis că băiatul de 17 ani nu se află la prima abatere, acesta avânt mai multe dosare penale pentru violență și distrugere. Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, tot aici fiind depuse și plângerile împotriva minorului.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe 30 octombrie a fost prezentat în fața unui judecător de la Judecătoria Aleșd care a admis cererea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!