Potrivit primelor informații, apelul la 112 a fost dat la ora 10:08 şi se pare că cei doi traversau şoseaua pe trecerea de pietoni, pe DN 19, de la Săcueni.
Nu se ştie din ce cauze, ei au fost surprinşi de un tir. Femeia are leziuni serioase la un picior, iar septuagenarul – răni destul de grave la o mână.
Polițiştii efectuează cercetări pentru a afla cauzele accidentului.
Trimite articolul
X“Nu se ştie din ce cauze, ei au fost surprinşi de un tir.” – neatenția, iresponsabilitatea. Posibile cauze Șoferul neatent, pietonii neatenți și needucați, ei, traversează fără să oprească să arunce o privire în stânga și în dreapta, zici, că sunt pe holul casei în drum spre budă, unde nu e nici un pericol să te calce o mașină.
-
daca nu stateau ca in ungaria pe loc, si traversau in secolul urmator,
nu insista in prostie, daca conduci chestia aia alba, zebra,nesemaforizata presupune ca soferul sa reduca viteza, casca ochi, altfel beleste ceva……………,
indiferent de tara, ungaria nu face exceptie, este semn universal, legea este aceeasi
lasa frustrarile tale vis a vis de pietoni
prima data ai mers, apoi ai tinut de covrig,
am dubii ca ai fost nascut direct cu covrigu in mana
daca chiar ai avut un covrig, ai fost strangulat o perioada in timpul nasteri, se explica gandirea
Poliţia! Conducătorii auto au ajuns să se uite pe trotuare dacă nu ajunge vreun pieton la trecere! Pentru că pietonul nu stã o secundă să se asigure, cum scrie în lege. POLIȚIA! SCRIE PIETON -ASIGURARE- TRECERE ÎN LEGE! De ce nu îi amendați? Să respecte legea, sã nu facă acest abuz pe care POLIŢIA! nu vedeți lipsa asigurării de către pieton ca şi cum nu aţi ști.
Nu știți sau nu vreţi sã vã implicați? Trebuie să se aplice corect legea!
În schimb legea se poate aplica cu ,, nu s-a asigurat suficient ” la șoferul surprins în intersecție de cel care a depășit neregulamentar pe linie continuă?
Te poţi asigura suficient la cel care circulã fără să respecte legea?
Te poţi asigura suficient la pietonul care nu se oprește pentru a se asigura cu OPRIRE înainte de a traversa? Siguranţã și protecţie fără lege? Direct la pompe funebre, se poate. In
viaţã, legea trebuia să ajute. În viaţã, legea trebuie să ajute!
-
Eu mi-am pierdut carnetul acum câțiva ani pentru că la Adrian după ce au trecut niște pietoni în fața noastră, am pornit de pe loc și când eram deja cu mașina pe trecere pe banda a 2-a a venit cineva și a pus piciorul pe marcaj adică pe banda 1. Nu tu asigurare sau ceva. Degeaba am invocat, că trebuia să se asigure înainte să calce pe zebră… de atunci când văd astfel de treceri abuzive, le mai arunc o perlă: asigură-te înainte să traversezi, mai știi să-ți miști capul nu? În majoritatea cazurilor maică mea sughite. Educația rutieră și mentalitatea oamenilor proști. În Ungaria nu se traversează așa. Stau oamenii la trecere până se oprește cineva să îî lase.
-
firesca sa fie asat, pana se dau jos de pe cal, sperie traficul si masinile se opresc
lasa balivernele si revino in secolul XXI
cunosti ungaria din Descriptio Moldavie a moldoveanului Cantemir
-