Teribilul accident s-a consumat marţi după-amiază, cei doi pensionari aşteptând, după spusele martorilor, să treacă şoseaua la trecerea de pietoni semaforizată de la staţia de tramvai situată în faţă la Oradea Plaza. La un moment dat, cei doi, Elvira şi Liviu au fost pur şi simplu spulberaţi, aruncaţi în aer câţiva metri şi trântiţi de pământ pe cealaltă parte a liniilor de tramvai din apropiere.
Potrivit informaţiilor de la faţa locului, un Opel, condus de un tânăr, a venit în viteză excesivă şi nu a mai putut opri la timp. S-a izbit de un jeep aflat în faţă, care staţiona şi, din pricina vitezei, a ricoşat până în gardul care separă liniile de tramvai de trotuar.
Pensionari spulberaţi
Echipajul SMURD care s-a deplasat la caz a găsit-o pe femeie strivită între maşină şi un parapet de pe marginea şoselei. Sexagenara a suferit fracturi multiple, în special la picioare, probabil şi la bazin, traumatism abdominal, a declarat dr. Hadrian Borcea, medic-şef la UPU – SMURD Bihor. Medicul a informat că femeia a fost asistată respirator, dar că e în comă, astfel că pronosticul este rezervat.
Bărbatul a suferit un traumatism toracic închis, cu leziuni la nivelul organelor interne, dar mai stabil decât femeia. La ora redactării materialului, cei doi se aflau în investigaţii încă la Unitatea de Primiri Urgenţe.
V.B., O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!