Cazul a fost dezvăluit de Libertatea, care a relatat că, deși părinții sunt divorțați, iar în momentul accidentului copilul se afla în grija mamei, Judecătoria Oradea a hotărât că prejudiciul să fie achitat de ambii adulți, pentru că aceștia au custodia comună a fiului lor, iar obligațiile și îndatoririle părintești se împart în mod egal.
Caz clasat de procurori, daune cerute în civil
Potrivit sentinței Judecătoriei Oradea, consultată și de Jurnal bihorean și Bihon, evenimentul rutier în care a fost implicat băiatul de 10 ani s-a produs pe 14 septembrie 2021, în Piața Unirii. Aflat pe bicicletă, copilul a lovit o femeie care tocmai ieșea dintr-o farmacie. Trântită la pământ, victima a fost grav rănită la mâna dreaptă și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, urmate de o perioadă de recuperare.
Speriat, băiatul a plecat de la locul accidentului fără să aștepte venirea polițiștilor, iar femeia rănită a făcut o plângere penală. Procurorul de caz a dispus clasarea pentru acuzația de părăsire a locului faptei, pentru că autorul avea sub 14 ani și nu răspundea penal, o măsură similară fiind aplicată și pentru vătămare corporală din culpă (fapta nu este prevăzută de legea penală, numărul de zile de îngrijiri medicale primite de victimă fiind mai mic de 90).
Mama băiatului a susținut că, imediat după accident, a contactat-o pe femeia lovită „pentru a-i oferi ajutorul și sprijinul”, dar a fost refuzată. Ulterior, nemulțumită de decizia procurorilor, victima a deschis o acțiune în civil împotriva părinților copilului, solicitând daune morale de 25.000 de euro și plata cheltuielilor cu tratamentul și cu recuperarea medicală.
Judecător: părinții sunt răspunzători pentru fapta copilului
Judecătoria Oradea a fost de acord cu acordarea despăgubirilor, dar a redus la mai puțin de jumătate cuantumul daunelor morale. Instanța a invocat faptul că băiatul circula cu bicicleta într-o zonă unde nu avea voie pe două roți: „Evenimentul rutier s-a produs prin acroşarea reclamantei în zona pietonală, interzisă circulației bicicliştilor.”
În plus, judecătorul de caz a constatat că părinții sunt răspunzători pentru faptele copiilor minori „chiar şi în ipoteza în care minorul este exonerat de răspundere urmare a vârstei sale (sub 14 ani – n. red.) şi a imposibilității conştientizării consecințelor propriilor acțiuni”.
În cadrul procesului, tatăl băiatului a explicat că nu are de ce să răspundă pentru fapta copilului pentru că acesta se afla în acel moment în grija mamei, cei doi părinți fiind divorțați. În replică, instanța a arătat că autoritatea părintească se exercită în comun de mamă și de tată, motiv pentru care i-a obligat pe ambii părinți să achite, în comun, daunele acordate victimei.
Trimite articolul
XFoarte bine, iar copilul ar trebui educat!
-
bai tampitilor copilul e copil aici in Oradea violatori si criminali scapa cu suspendare