Joi, 31 decembrie, polițiști din cadrul Poliției oraș Vașcău au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 de la un bărbat din Vașcău că două persoane pe care le primise cu colinda în incinta locuinței sale i-au sustras de pe frigiderul din bucătărie un portmoneu în care avea 50 lei și 26 de bonuri valorice, provocând un prejudiciu total de 310 lei.
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii din Vașcău au identificat cu operativitate persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind doi minori de 15 și 14 ani, ambii din Vașcău.
Prejudiciul a fost recuperat parțial, respectiv 11 bonuri valorice în valoare de 110 lei, care au fost restitutite păgubitului.
Polițiștii din cadrul Poliției oraș Vașcău continuă cercetările în cauză, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor doi și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!