Cei doi elevi care au încercat să copieze la examen au susținut examenul în centrul de la Colegiul „Ioan Ciordaș” Beiuș și la Colegiul Economic „Partenie Cosma”. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
[eadvert]
La proba scrisă la Limba și literatura română au lipsit 63 de candidați.
3.334 de candidați au susținut examenul la Limba și Literatura română. Dintre aceștia 3.169 sunt din promoția curentă și 165 din promoțiile anterioare. În județul Bihor, proba s-a desfășurat în 21 de centre.
Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Examenul va continua marți, 29 iunie 2021 cu proba obligatorie a profilului și cu proba la alegere a profilului și a specializării – miercuri, 30 iunie 2021. Ultima probă va avea loc joi, 1 iulie 2021, la Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00, fiind urmate de contestații.
Contestațiile pot fi depuse și transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții ori reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie. Acestea vor fi afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului, în conformitate cu cerințele Regulamentului privind protecția datelor cu caracter personal.
„Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să-I fie recunoscute, echivalate sau să fi susținut toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale și să fi susținut toate probele și să obțină minimum cinci la fiecare dintre acestea, iar media la probele scrise să fie de cel puțin șase”, a precizat Florin Negruțiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
BAC 2021 Subiecte Limba Română Bacalaureat 2021, profilurile uman si real
Citiți principiile noastre de moderare aici!