[eadvert]
Unul dintre ei, Liviu Florin Balog, de 29 de ani, a primit o pedeapsă de un an de închisoare, în regim de detenție, după ce a vândut de mai multe ori canabis unui colaborator al polițiștilor. Tranzacțiile au avut loc în diferite zone din Oradea și chiar într-o stație de tramvai.
Cel de-al doilea inculpat, Cozmin Cheregi, de 38 de ani, a fost condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru că i-a livrat ecstasy unei tinere care, la rândul ei, revindea drogurile pentru a-și putea plăti ratele la casă.
Droguri vândute cu gramul prin Oradea. O dată chiar în stația de tramvai
În cazul lui Liviu Florin Balog, polițiștii antidrog și procurorii DIICOT Oradea au primit în 2020 informații că tânărul vindea droguri în oraș și că intenționa să plaseze pe piață circa 500 grame de substanțe interzise.
În anchetă au fost folosiți un investigator sub acoperire și un colaborator, care au acționat începând cu luna septembrie a aceluiași an. Până în martie 2021, aceștia au cumpărat de 11 ori de la Balog diferite cantități de canabis, de fiecare dată colaboratorul polițiștilor fiind cel care discuta cu dealerul prin intermediul aplicațiilor de telefonie mobilă.
Liviu Balog obișnuia să schimbe locurile de întâlnire, vânzându-și marfa în diferite zone din cartierul Rogerius, lângă un centru comercial ori chiar într-o stație de tramvai. După câteva tranzacții, vânzătorul a mărit prețul la 70 de lei pentru un gram de drog, iar la ultima vânzare, pe 1 martie 2021, a anunțat că urmează să plece în străinătate, la muncă.
A doua zi însă l-a contactat direct pe polițistul sub acoperire, oferindu-i 13 grame de canabis, în schimbul a 850 de lei. A fost prins în flagrant delict în momentul în care livra „marfa” și primea în schimb 1900 de lei.
În luna februarie a acestui an Liviu Balog a fost condamnat de Tribunalul Bihor la un an de închisoare cu executare, sentință menținută, pe 30 mai, de Curtea de Apel Oradea.
Dealer dependent de jocuri de noroc
Cozmin Cheregi, celălalt condamnat predat de polițiști Penitenciarului Oradea, unde va executa o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de detenție, a ajuns în vizorul anchetatorilor care se ocupau de cazul unei tinere care oferea la vânzare comprimate de ecstasy. Aceasta a fost prinsă în după-amiaza de 2 ianuarie 2023, în parcarea unui centru comercial din Oradea, unde încerca să vândă 100 de comprimate în schimbul a 7000 de lei.
Femeia a susținut că a făcut acest lucru pentru a-și putea plăti ratele la casă și că se aproviziona cu ecstasy de la Cozmin Cheregi, pe care îl cunoscuse printr-un prieten. Când polițiștii l-au identificat pe dealer, acesta a fugit și a abandonat mașina pe o stradă din Oradea. În vehicul anchetatorii au găsit 32 de comprimate ecstasy și un pașaport pe numele bărbatului. După câteva zile, Cheregi s-a prezentat în fața procurorilor însoțit de avocat și a susținut că se speriase și a plecat în Ungaria.
Potrivit declarației sale, menționate în hotărârea de condamnare dată de Tribunalul Bihor în februarie 2024, orădeanul de 38 de ani a specificat că era consumator de droguri de mare risc, dar și dependent de jocurile de noroc. A precizat că, pentru a face rost de bani, ar fi hotărât împreună cu tânăra prinsă anterior de polițiști să revândă droguri pe care le primea de la o altă persoană. Astfel, la începutul lunii decembrie 2022 a cumpărat 150 de comprimate ecstasy, cu 4.000 de lei, din care i-a dat tinerei 10 bucăți o dată, iar a doua oară 100 de comprimate, pentru a le vinde.
Condamnarea a devenit definitivă după ce, pe 30 mai, Curtea de Apel Oradea a menținut sentința Tribunalului Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!