Prin aceeași sentință, sora inculpatului a fost condamnată la un an și opt luni de închisoare cu suspendare pentru că ar fi înlesnit practicarea prostituției de către concubina fratelui său.
[eadvert]
Instanța a dispus confiscarea specială a 55.000 de lei, bani care ar fi fost obținuți de bărbat din exploatarea sexuală a partenerei sale.
Controlată de bărbat, sfătuită de sora lui
Ion Dobai a fost acuzat de anchetatori că a determinat-o pe concubina lui să practice prostituția în Oradea în perioada iunie – septembrie 2022 și timp de cinci zile la începutul acestui an. I-ar fi spus că așa vor obține mulți bani și – se arăta în rechizitoriul procurorilor – le-a dat ca exemplu în acest sens pe două surori ale sale.
Dobai ar fi controlat-o cu atenție pe partenera sa, căreia i-ar fi dat indicații despre tarifele pe care să le perceapă de la clienți ori cât timp să stea cu aceștia. Mai mult, ar fi stabilit și locurile în care să femeia întreținea relațiile sexuale contracost. ”În toată această perioadă (Ion Dobai – n.n.) și-a însușit în totalitate sumele de bani obținute ca urmare a practicării prostituției de către (concubina sa – n.n.)”, se arăta în actul de sesizare a instanței.
În perioada în care tânăra se prostitua, cei doi concubini ar fi stat în locuința uneia dintre surorile lui Dobai, Simona Mirabela. Procurorii au aflat că aceasta din urmă ar fi învățat-o pe fată cum să se îmbrace, ce locuri să frecventeze pentru a fi abordată și chiar tehnici sexuale pe care să le aplice clienților. ”Nu în ultimul rând, aceasta a transmis numitului (Ion Dobai – n.n.) informații cu privire la sumele de bani câștigate de către (concubina bărbatului – n.n.) și numărul de clienți avuți, pentru ca acesta să poată efectua supravegherea și colectarea banilor”, explicau anchetatorii în rechizitoriu.
Concubina, reclamată pentru furt
Ion Dobai a fost reținut pe 12 februarie, iar a doua zi a fost arestat. Jurnal bihorean și Bihon au aflat că, înainte cu două zile de a fi trimis după gratii, bărbatul sunase la 112 și anunțase că din locuința sa de pe Calea Clujului i-ar fi fost furați 360 de lei și un telefon mobil. Ba chiar a indicat-o ca autoare pe propria concubină.
Polițiștii au găsit-o la o oră după formularea sesizării, dar nu au aflat la ea nici telefonul și niciun ban din cei reclamați ca fiind furați. Oricât au încercat, anchetatorii nu au putut descoperi nicio probă care să o încrimineze pe femeie, chiar dacă au verificat inclusiv amaneturile din oraș. În plus, Ion Dobai nu a putut să ofere informații specifice despre telefonul reclamat ca sustras, pentru ca polițiștii să încerce localizarea aparatului.
Drept urmare, la sfârșitul lunii septembrie, Judecătoria a admis propunerea Parchetului Oradea de a renunța la urmărirea penală în acest caz.
În privința sentinței date vineri în dosarul de proxenetism, Ion Dobai și Simona Dobai pot ataca sentința cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Bărbatul se află în prezent în Penitenciarul din Oradea, instanța menținând în cazul său măsura arestării preventive.
Trimite articolul
XLovestorii di romania! Aia era lulea dupa el , de practica si prostitutia ca sa ii mearga lui bine, si el cand s-a simtit incoltit a lepadat-o una doua, si vroia chiar sa aiba ea dosar penal , e clar ca inventat povestea cu furtul …. “Ion Dobai nu a putut să ofere informații specifice despre telefonul reclamat ca sustras, pentru ca polițiștii să încerce localizarea aparatului”.
Ce tupeu de borfaș proxenet el voia că femeia sa presteze iar el ticălosulvsprujinir de ticăloasă lui soră, sa ia toti banii, locul lui al surorii lui este la mititica .
asta e doar una din zecile de povesti de genul din Oradea 🙁