Vineri, 13 septembrie, polițiștii bihoreni au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani din Valea lui Mihai.
Acesta a fost tras pe dreapta „la ora 16:20, pe D.N. 19C, în Valea lui Mihai, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv”, a transmis comisar șef, Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Un alt bihorean depistat cu posibila consumare a substanțelor psihoactive
Un alt bihorean a fost depistat tot la data de 13 septembrie, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
„La ora 21:30, pe drumul județean 191/F, în Marghita, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 64 de ani, din Sălacea”, a transmis sursa de mai sus.
În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, în cazul ambelor persoane, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Citiți principiile noastre de moderare aici!