Cu ocazia Zilei Internaționale a Câinilor fără Stăpân, joi, 4 aprilie, polițiștii bihoreni au desfășurat acțiuni preventive. Motivul a fost salvarea animalelor în pericol și prevenirea abandonului canin pe teritoriul județului.
[eadvert]
În cadrul acțiunilor, polițiștii au identificat un tânăr în vârstă de 22 de ani din Șuncuiuș, care este bănuit că ar fi abandonat doi câini de rasă Ogar în Beznea. Gestul său lipsit de empatie față de animale a atras sancțiuni dure conform legii.
„Proprietarul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 15.000 de lei”, a transmis purtătorul de cuvânt IPJ Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.
Câine ținut în condiții insalubre de un orădean
În timpul unor operațiuni desfășurate în Oradea, polițiștii au descoperit un câine de rasă comună ținut în condiții necorespunzătoare în curtea unui imobil. Animalul se afla printre gunoaie și deșeuri menajere, fără adăpost adecvat și cu acces limitat la apă și hrană. În urma intervenției, câinele a fost salvat și plasat într-un adăpost pentru o perioadă de 45 de zile, iar proprietarul a fost sancționat cu o amendă.
La fel, proprietarul a fost amendat cu suma de 15.000 de lei.
Trimite articolul
X“doi caine ” ?