Pentru doi pensionari din Oradea ziua de marţi, 5 octombrie, a avut cel puţin trei ceasuri rele. Gheorghe Rădulescu şi soţia sa, de pe strada Louis Pasteur, au trăit marţi adevărate clipe de coşmar, cum numai în filme se pot vedea.
„Am fost amenintat cu cuţitul şi eu şi soţia mea, de nişte persoane care ne-au montat burlane şi jgheaburi la casă”, începe omul să povestească.
Păcăliţi
De fapt, acţiunea a început luni, 4 octombrie, când patru gabori s-au prezentat la casa pensionarului spunând că se ocupă cu montarea de jgheaburi. Soţia acestuia, de 85 de ani, le-a solicitat să schimbe jgheaburile la un colţ de casă. Cei patru s-au angajat pentru 50 de lei, spune omul. „Mi-e nu mi-a venit să cred că fac lucrarea pentru suma aceasta, dar m-am gândit că mai mult de 800 – 1.000 de lei tot nu poate să coste”, spune Gheorge Rădulescu.
Bătrânul se simţea cam prost, ieşise recent din spital şi 81 de ani este totuşi o vârstă. Femeia a semnat şi o hârtie pusă sub nas de muncitori. Aceeaşi hârtie i-a fost pasată şi soţului, dar când acesta a încercat să vadă ce semnează nu a fost lăsat, gaborii spunând că oricum este valabilă dacă a semnat soţia-sa.
Problemele au început să apară când lucrarea a fost gata. Muncitorii, care veniseră cu două maşini cu numere de Ungaria i-au solicitat omului nu mai puţin de 15.000 de lei. „Mi-au spus că materialul costă 8.610 lei, iar manopera 6.500 de lei”, explică bătrânul. „Le-am spus că nu am de unde să le dau atâţia bani şi atunci au început să mă ameninţe. Tot timpul îmi fluturau cuţitul prin faţă”, povesteşte Gheorghe Rădulescu.
Sub ameninţarea gaborilor, omul a trebuit să scotocească ultimii bani pe care-i mai avea acasă şi pe la diferite bănci. „Le-am dat ultima pensie a soţiei de 1.100 de lei, plus 3.600 de lei, bani pe care-i pregătisem pentru operaţia de la ochi şi încă 50 de euro şi 3.000 de forinţi”, socoteşte Gheorghe Rădulescu. Omul a fost însoţit de ţepari la BRD pentru a lichida un cont de 6.000 de lei şi la bancomatul Băncii Transilvania din Nufărul, de unde a scos 1.500 de lei. În timp ce bătrânul era pe la bănci cu gaborii, unul dintre aceştia a rămas acasă spunând că dacă intreprinde ceva, dacă anunţă Poliţia, îi taie gâtul. În cele din urmă, omul a adunat 12.400 de lei, pe care i-a dat ţeparilor. „Ne-au luat şi banii de înmormântare”, lăcrima omul.
După aceste evenimente, Gheorghe Rădulescu a încercat să sune la Poliţie, dar i s-a spus să meargă să depună o plângere. Ori la vârsta de 81 de ani, respectiv 85 de ani, celor doi pensionari le este greu să se deplaseze. „Ştiu că am făcut multe greşeli şi de acceea am păţit ce am păţit, dar măcar să ştie şi alţii să nu facă la fel ca mine”, conchide Gheorghe Rădulescu.
DAN BIRTA
Citiți principiile noastre de moderare aici!