Familia ei sărbătorea un eveniment şi toate rudele invitate au servit cremeş. 11 oameni au ajuns la fostul Spital de Boli Infecţioase, cu forme uşoare şi medii de toxinfecţie alimentară. Însă doar starea de sănătate a Patriciei s-a deteriorat atât de mult încât şi părinţii ei spun că mediciii de gardă au decis să ceară ajutor urgentiştilor de la Ambulanţă şi transferul la Spitalul Cruteanu mult prea târziu.
De la moartea îngeraşului lor, părinţii îşi caută dreptatea prin tribunale, dar procesul intentat cadrelor medicale se derulează anevoios.
În tot acest timp, părinţii îşi aduc aminte clipă de clipă de Patri, chiar dacă nu mult după decesul ei, „au primit” ca alinare, în dar, o altă fetiţă. Lui Patri i-au făcut o troiţă, unde pot să aprindă o lumânare şi alţi părinţi ai căror copii au urcat la cer.
Acum, familia mereu îndoliată se pregăteşte să facă parastas de doi ani micuţei Patricia. Cei care doresc să fie alături de părinţi şi rudele micuţei decedată la doar 5 ani şi 7 luni, sunt aşteptaţi joi, 24 mai, de la ora 16:00, la Biserica „Înălţarea Domnului”, de pe str. Izvorului nr. 12 A (vizavi de spitalul TBC).
Citiți principiile noastre de moderare aici!