În acest sens a fost preluată o aplicaţie dezvoltată de Curtea de Apel Cluj –Napoca, fiind creată pentru instanţele din judeţul Bihor adresa de internet www.curteadeapeloradea.ro. În cuprinsul citaţiei emise părţii din dosar la secţiunea „Note” va apărea menţiunea „Pentru a vizualiza unele documente din dosar, accesaţi www.curteadeapeloradea.ro secţiunea Dosare şi folosiţi parola: xxxxx. Aveţi obligaţia de a nu divulga parola altor persoane”.
În baza acestei parole prin intermediul internetului va putea fi vizualizat cuprinsul oricărui act de procedură întocmit de personalul instanţei (încheiere de şedinţă, adresă, hotărâre judecătorească etc.).
„Punerea în funcţiune a acestei aplicaţii va duce, în timp, pe măsură ce vor fi generate acte de procedură în cadrul dosarelor existente pe rolul instanţei, la facilitarea accesului justiţiabililor la înscrisurile amintite prin evitarea deplasărilor la arhiva instanţei”, explică purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, judecătorul Cristian Monenci.
Citiți principiile noastre de moderare aici!