„Azi avem cam 110 evaluări depuse. Nu putem estima cu exactitate cât de vastă este această categorie dar cert e că toate spaţiile locative transformate în spaţii cu altă destinaţie se pot încadra. Doar pe Coposu sunt vreo 100 de magazine amenajate în foste locuinţe de la parterul blocurilor şi situaţia e la fel şi în Nufărul sau pe unele străzi din Ioşia”, spune Sorin Iacob, adjunctul Direcţiei Ecomomice.
Acesta declară că subalternii săi proceseză, pentru început, toate dosarele venite până la finele lui martie, după care Direcţia Ecomonică va începe controale proprii. Iacob zice că primul pas este consultarea bazei de date a Arhitectului şef, unde figurează toate spaţiile locative devenite cu altă destinaţie. De la acest punct, verificarea va continua pentru a determina dacă acestea sunt pe firme sau pe persoane fizice. Majoritatea contribuabililor din această categorie s-au plâns că noul impozit face nerentabilă deţinerea de astfel de imobile. Stabilită iniţial la 1% din valoarea la care sunt evaluate conform unei grile unice naţionale, cota de impozitare a fost scăzută săptămâna trecută la 0,6%. Asta în condiţiile în care cei vizaţi au propus, cu ocazia dezbaterilor publice, cota de 0,2% – după modelul celor mai multe oraşe mari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!