În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 15 mai 2012, inculpatul Porţan Călin Ioan, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, ar fi pretins şi primit de la un denunţător suma de 2.500 lei, din care 500 lei a promis că vor ajunge la un anumit executor judecătoresc, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra acestuia, astfel încât, în cadrul unui dosar execuţional, acesta din urmă să subevalueze un imobil şi să organizeze o licitaţie trucată.
În urma licitaţiei ar fi urmat ca denunţătorul, participând singur la licitaţie, să achiziţioneze un imobil scos la licitaţie cu suma de maximum 45.000 lei, în condiţiile în care imobilul respectiv fusese evaluat la 95.800 lei. Pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei banilor pretinși, în schimbul traficării influenţei, inculpatul Porţan Călin Ioan a disimulat suma respectivă într-un contract de asistenţă juridică, inserând un onorariu de 2.000 lei.
În perioada 2011 – 2013, inculpatul Porţan Călin Ioan, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, a omis în tot sau în parte, să evidenţieze, în actele contabile ori în alte documente legale, veniturile realizate din prestarea serviciilor de asistenţă juridică, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, în valoare totală 89.184 lei.
În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Porţan Călin Ioan, până la concurenţa sumei de 91.684 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Oradea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză și de a se aplica inculpatului Porţan Călin Ioan pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei de avocat, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit.”g” din Codul de procedură penală.
DNA mai precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Își susține nevinovăția
Contactat telefonic, avocatul Porţan şi-a susţinut joi nevinovăţia. „În decembrie am fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat cu propunere de arestare preventivă la Curtea de Apel Oradea. Acolo, judecătorii au respins propunerea DNA reţinând că nu există niciun indiciu cu atât mai puţin probe care să susţinăacuzaţiile de trafic de influenţă şi spălare de bani. DNA a făcut recurs dar şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul pe aceleaşi considerente ca şi Curtea de Apel Oradea. În ce priveşte evaziunea fiscală, eu apreciez că acuza se va dovedi nefondată cu ocazia judecăţii”, ne-a declarat avocatul Porţan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!