Cu două zile în urmă, Tribunalul Bihor a decis revocarea măsurii preventive care a fost luată față de Racz în octombrie 2023.
„Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea, împotriva încheierii penale din data de 07.05.2024 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor. Desființează în totalitate încheierea atacată şi rejudecând: (…) menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata RACZ NADIA-FLORENTINA, prin ordonanţa de dispunere a controlului judiciar emisă la data de 21.10.2023 (…) şi prelungită prin ordonanţele de prelungire a măsurii controlului judiciar din data de 19.12.2023, 15.02.2024 şi 11.04.2024”, se arată în încheierea Curții de Apel Oradea.
În prezent suspendată din funcția de director adjunct al ITM Bihor, Nadia Racz a fost anchetată de procurorii anticorupție sub acuzațiile de luare de mită și divulgare de informații nepublice. Potrivit DNA, aceasta, alături de alte trei funcționare, ar fi cerut bani de la oameni de afaceri pentru a nu-i sancționa. În plus, i-ar fi anunțat pe administratorii unor firme de controalele pe care inspectorii de muncă urmau să le efectueze în domeniul construcțiilor.
[eadvert]
Trimite articolul
Xconstruia cineva ilegal pe strada, circa 1-2 ani, persoana cunoscuta, fara nici un act, am anuntat itm -ul, satul de nesimtirea lor…erau si sfidatori si aroganti…in ziua cand a descins itm ul, n a fost pui de om, a doua zi la treaba din nou…asta e Statul Roman…Acum vrea sa fie libera…eventual ceva speciale din urma…
Taiatul mainilor sa nu mai fure!
-
Bine ca o pastreaza in control judiciar !
S-au activat pentru cucoana asta toti cuniscutii din sistemul bugetar din Bihor ca sa poata cumva ca sa fie scapata.
Inclusiv din sistemul juridic.
Si-a dorit si-si doreste atat de mult sa fie libera, caci trebuie neaparat sa isi faca concediul intr-o zona exotica din sudul Europei in vara asta .
Asa cum si l-a petrecut de obicei.
Că de scapat ….. , se pare ca va fi scapata, totuși.
Prea multi sunt activati in acest sens.