Iata comunicatul postat, joi seara, de DNA, dupa audierea la sediul DNA Oradea a prim-procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor
În completarea comunicatului nr. 1358 din data de 2 octombrie 2014, referitor la efectuarea unor percheziţii domiciliare în locaţii din judeţul Bihor şi municipiul Oradea, Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de POPA VASILE CONSTANTIN, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu privire la săvârşirea infracţiunilor concurente de:
– șantaj,
– luare de mită
– instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală
– două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– două infracţiuni de distrugere de înscrisuri ,
– două infracţiuni de favorizarea făptuitorului
În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2013 – 2014, suspectul Popa Vasile-Constantin, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a constrâns o persoană să îi remită o sumă de bani, prin amenințarea acesteia cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar supune, în cazul în care nu i-ar remite suma de 7.700 lei, reprezentând diferența de bani rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior. Pentru aceasta, suspectul a uzat de calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, precum și de relațiile pe care le are cu instituții de control de pe raza județului, fapt ce a creat și a accentuat starea de temere a persoanei vătămate; în perioada care a urmat, firma aparținând persoanei vătămate a fost controlată în repetate rânduri, fiind aplicate și sancțiuni contravenționale.
În perioada 2011 – septembrie 2013, suspectul Popa Vasile-Constantin, în calitate de prim – procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a primit de la un denunțător, diferite foloase necuvenite, constând în principal, în plata periodică (de circa 2 – 3 ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 şi 1.500 euro. De asemenea, denunţătorul i-a construit și amenajat lui Popa Vasile-Constantin, pe cheltuiala sa, un teren de tenis de câmp şi i-a asigurat şi alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum şi alte servicii de care a beneficiat magistratul. Valoarea totală a foloaselor necuvenite pe care Popa Vasile-Constantin le-a primit de la denunţător este de circa 50.000 euro. În schimbul foloaselor remise, suspectul Popa Vasile, în calitatea pe care o deţinea, urma să protejeze activitatea infracțională a denunţătorului și să nu îşi îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în Codul de procedură penală, Legea 303/2004 privind statutul magistraților, Legea 304/2004 privind organizarea judecătorească și propriile reglementări interne, constând în conducerea și coordonarea directă a activității de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Astfel, legal şi conform atribuţiilor de serviciu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile-Constantin Popa, ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a denunţătorului, implicat în activități evazioniste ce au prejudiciat cu sume importante bugetul general consolidat al statului.
În perioada iunie – septembrie 2009, suspectul Popa Vasile Constantin, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, și-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiției și, implicit, intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Tribunalului Bihor, afectând grav încrederea justițiabililor în această instituție chemată să aplice legea și să înfăptuiască actul de justiție, prin aceea că a distrus rechizitoriul din data de 10.06.2009 emis într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, după care, la data de 16.09.2009, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a unei persoane care avea calitate de învinuit, fără a emite soluție procedurală de infirmare a actului de sesizare a instanței, obținând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuit.
În perioada iulie 2010 – ianuarie 2011, suspectul Popa Vasile Constantin, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, și-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiției și implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Tribunalului Bihor, afectând grav încrederea justițiabililor în această instituție chemată să aplice legea și să înfăptuiască actul de justiție, prin aceea că a distrus un alt rechizitoriu întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, obținând în acest mod un folos necuvenit pentru trei persoane care fuseseră învinuite în acel dosar.
La data de 31 ianuarie 2011, a fost întocmit un nou act de sesizare al instanței, dispunându-se trimiterea în judecată a celor trei persoane, rechizitoriul fiind confirmat de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
În cursul lunii aprilie 2014, suspectul Popa Vasile Constantin l-a determinat pe șeful Serviciului de Medicină Legală Bihor să efectueze o prelevare de organe într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecința compromiterii autopsiei medico-legale.
Suspectului Popa Vasile Constantin i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!