Crede că o fotografie, o vorbă bună sau o poveste în care te regăseşti îţi fac viaţa mai bună. Blogul ei beautifybybeatrice.ro are peste 38.000 de fani. Iar zeci de mii de îi sunt fani pe paginile de socializare. Nu numai că zilnic o citesc mii de oameni, dar mulţi ţin cont de părerile ei în materie de fashion. Blogul are în spate o strategie bine gândită. Nimic nu e publicat «doar aşa». Şedinţele foto au la bază concepte, iar fotografiile sunt de o calitate superioară. „Îmi place să ţes poveşti în jurul lor şi cred foarte mult în ideea de produs complet. Adică un proiect trebuie să exceleze din toate punctele de vedere: vizual, textual ”, spune Beatrice Szuhai, autoarea blogului beautifybybeatrice.
Purtând o rochie albă, Roberto Cavalli, pantofi Giuseppe Zanotti Design şi accesorii de păr Swarowski, Beatrice Szuhai a fost declarată ca fiind printre divele cele mai bine îmbrăcate la această ediţie a Digital Divas, Oscarul bloggeriţelor de fashion. Iar concurenţa a fost una cu adevărat onorantă: Andrea Esca, Andrea Raicu, Laura Cosoi, Dana Rogoz, Melania Medeleanu, Dana Sota. Nominalizarea vine din partea manafu.ro, site-ul fostului jurnalist Cristian Manafu, unul dintre cei mai influenţi oameni în social media, conform revistei Biz, unul dintre cei mai influenţi oameni din Internetul local, conform DailyBusiness, unul dintre cei mai mediatizati oameni din online, potrivit MediaIQ, unul dintre oamenii care au contribuit la educarea industriei online, titlu oferit la Internetics 2010, deţinător al premiului de excelenţă pentru viziune şi profesionalism în dezvoltarea comunicării în mediul digital, distincţie oferită IAA.
„Vreau să inspir!”
A fi fashion sau beauty blogger şi a câştiga un premiu la acest eveniment este echivalentul unui Oscar în cinematografie. Blogul gestionat de frumoasa Beatrice Szuhai, imaginea Lotus Center, http://beautifybybeatrice.ro/ a primit patru nominalizări anul trecut: Best Use of Photography in Blogging, Best Instagram, Best Newcomer Fashion Blog, People’s Choice Awards. De patru nominalizări s-a bucurat şi în acest an: Best Newcomer Fashion Blog, Best Use of Photography in Blogging, Best Use of Video, People.
„Cele patru nominalizări la Digital Divas 2016 au venit ca o confirmare a faptului ca Beautify by Beatrice este, cum s-ar spune, «pe calea cea bună » şi sunt foarte fericită că am ajuns până aici. Acum doi ani, în decembrie, meditam intens asupra posibilităţii de a-mi face un blog. M-au pus pe gânduri sfaturile celor din jur, care îmi spuneau aproape zilnic că ar trebui să îmi aştern gândurile în online. Când am hotărât ferm că voi lansa Beautify by Beatrice, am ştiut că nu vreau un simplu blog de modă. Voiam ca oamenii care intra aici să şi rămâna cu ceva, să îi inspir într-un fel”, spune Beatrice Szuhai.
Orădeanca abordează zonele de modă şi frumuseţe, bunele maniere, sfaturile de suflet, dar şi lucruri legate de sănătate. „Ce pot să vă mărturisesc este că niciodată nu v-am recomandat ceva în care nu am crezut. După puţin timp de la înfiinţarea blogului, au început să apară multe propuneri de colaborare – unele dintre ele le-am acceptat imediat, însă despre anumite produse am refuzat să scriu, fiindcă niciodata nu le-aş fi folosit eu însami. Cei care mă cunosc personal ştiu că eu sunt genul de om fără secrete – dacă îmi place ceva foarte mult, încep să vorbesc de acel lucru astfel încât multe alte persoane ajung să îl folosească şi să fie încântate. Însă niciodata nu aş recomanda ceva în care nu cred”, explică Beatrice pe blogul ei secretul succesului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!