Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) a lansat campania de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale „Distruge zidul indiferenței! Traficul de persoane poate fi prevenit!
Campania se derulează până în septembrie 2019, A.N.I.T.P. având ca parteneri: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, Asociaţia eLiberare şi Fundaţia World Vision România.
Imaginea e ADDA
Imaginea campaniei este cântăreaţa Ada Alexandra Moldovan (ADDA), care a moderat atât filmul documentar, cât şi spotul campaniei.
Ce urmăresc?
Obiectivele urmărite în cadrul campaniei vizează creşterea gradului de conştientizare în rândul persoanelor vulnerabile cu privire la traficul de fiinţe umane, informarea şi sensibilizarea populaţiei privind implicaţiile traficului de persoane, în vederea reducerii cererii din perspectiva exploatării sexuale. Organizatorii vor să crească gradul de implicare a misiunilor diplomatice ale României în informarea cetăţenilor români cu privire la riscurile asociate traficului de persoane, informarea instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane privind dimensiunea şi formele de manifestare ale acestui fenomen, dar și creşterea implicării în activităţile de prevenire a multiplicatorilor de opinie, în vederea reducerii numărului de informaţii inexacte şi ambigue referitoare la unele aspecte ale traficului de persoane transmise publicului
La nivel național
Proiectul se derulează la nivel naţional, pe o perioadă de 36 de luni, fiind finanţat prin Fondul pentru Securitate Internă, componenta Cooperare Poliţienească şi îşi propune implementarea a trei campanii de prevenire a traficului de persoane vizând principalele tipuri de exploatare: exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală şi exploatarea prin cerşetorie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!