Evenimentul, aflat la a V-a ediţie, va debuta la începutul lunii martie.
„Anunţăm cu bucurie că distribuţia de seminţe şi Catalogul de seminţe țărăneşti de anul acesta vor fi lansate în data de 1 martie 2017. Am pregătit pentru ţărăncile şi ţăranii din toată ţara numeroase varietăţi de legume, plante aromatice şi plante medicinale. Ca în fiecare an, seminţele vor fi distribuite gratuit pe bază de comandă prin formular online, e-mail sau telefon”, este anunţul Eco Ruralis România.
Cele mai dorite seminţe de către micii agricultori sunt, aproape ca în fiecare an, cele de tomate din soiurile vechi româneşti precum Uriaşa rotundă, Cristinica, Inimă de bou de Cluj sau de Deva.
„Există o cerere din ce în ce mai mare pentru seminţele vechi de legume, lucru care ne bucură foarte mult. Cele mai dorite seminţe sunt cele de roşii, apoi cele de plante aromatice, precum busuiocul, pătrunjelul, leuşteanul. Avem de asemenea şi soiuri vechi de ardei, dovleci, precum şi un soi de porumb românesc – de Bădărlegi”, spune Stela Zamoiu, producătoare de seminţe de legume şi cereale, membru al asociaţiei Eco Ruralis.
Eco Ruralis
Eco Ruralis este o asociație de țărani care practică agricultura ecologică și tradițională bazată pe principii de mediu conștiente. Eco Ruralis a fost înființată în aprilie 2009, la Cluj-Napoca, reunind țărani din toate colțurile țării.
Asociaţia luptă pentru drepturile ţăranilor de a practica o agricultură la scară mică, neindustrială. Aceasta include dreptul de a folosi, înmulţi şi distribui seminţe tradiţionale, reglementarea strictă a biosecurităţii – fără organisme modificate genetic – păstrarea suveranităţii alimentare în România și respectul pentru sănătatea consumatorului.
„Viziunea noastră este o societate echilibrată şi durabilă din punct de vedere ecologic, etică din punct de vedere economic şi justă din punct de vedere social, în care ţăranii sunt în centrul sistemului nostru alimentar. Misiunea noastră este de a sprijini agroecologia şi de a promova agricultura familială la scară mică, drept modelul ideal de agricultură în România. Vom întări capacitatea ţăranilor de a se apăra în mod colectiv împotriva acţiunilor abuzive/inechitabile întreprinse de corporaţii şi guverne. Dorim să sprijinim activ o mişcare a tinerilor ţărani, care va păstra şi va dezvolta practicile agricole tradiţionale şi care va impune controlul ţăranilor asupra producţiei de hrană şi drepturile asupra pământului”, spun fondatorii Eco Ruralis.
Membrii Eco Ruralis sunt familii de ţărani şi persoane care susţin agricultura ţărănească şi ecologică din întreaga ţară.
În prezent, Eco Ruralis numără 3.000 de membri din toate judeţele României.
Citiți principiile noastre de moderare aici!