În ciuda bugetului mic alocat în acest an de Primărie, Toamna Orădeană se anunţă totuşi bogată în evenimente de divertisment şi culturale. Directorul Casei de Cultură a Municipiului (CCM), Flavius Bunoiu, a prezentat vineri programul evenimentelor Toamnei orădene, ce vor debuta săptămâna viitoare, pe 24 septembrie şi se vor încheia de Ziua oraşului Oradea, 12 octombrie. Programul este finalizat în proporţie de 98%, săptămâna viitoare fiind aşteptate ultimele confirmări din partea unor trupe.
„Oferta este destul de bogată în acest an, fără a face comparaţii cu anii trecuţi. Încercăm din răsputeri să ne încadrăm în bugetul alocat de municipalitate, la jumătate faţă de cel din anul trecut. 241.000 de lei. Pentru aceasta am purtat negocieri «la sânge» şi ne-am axat pe parteneriate cu firme şi case de cultură din alte judeţe: Sibiu, Timiş şi Sălaj. Unele trupe nu au asigurată masa, altele cazarea, iar ce va depăşi bugetul alocat vom achita din sponsorizări. Cele mai mari onorarii se vor da trupelor Sistem şi Voltaj, aproximativ 6.000 de euro fiecăreia”, a declarat Flavius Bunoiu.
Criza economică a ţinut deoparte şi sponsorii, care sunt mai puţini în acest an. Producătorul de vinuri Cotnari va contribui cu 2.000 de euro, iar Vodafone a confirmat că se va afla printre sponsori, fără să fie deocamdată semnate hârtiile. „Am preferat să aducem trupe româneşti decât, străine, care ar fi ori foarte scumpe, ori ar face play-back”, a explicat Bunoiu.
Spectacole inedite
Ansambluri foloclorice din Sibiu, Timiş şi Sălaj vor fi prezente în 2 octombrie în cadrul unui festival inter-judeţean de folclor (Cindrelul – Junii Sibiului, Timişul şi Porolissum). Vor avea loc 13 târguri şi expoziţii, opt manifestări sportive, 20 de spectacole de teatru, opt conferinţe sau seminarii şi 12 lansări de carţi şi reviste.
Orădenii vor putea urmări spectacole de teatru în spaţii neconvenţionale: pe stradă şi în pub-uri, aflate acum la mare modă în toată lumea, cunoscând o efervescenţă deosebită în Bucureşti. „În şase septembrie, trupa Teatrului Naţional Târgu Mureş, va susţine spectacolul «Campionatul de improvizaţii». Este un gen nou, în care actorii improvizează pe teme stabilite de public şi reprezintă un început pentru Oradea, pe care sperăm să îl urmăm şi noi la Teatrul de Stat. Am dori chiar să iniţiem un campionat de teatru scurt”, a spus actorul Daniel Vulcu, consilier local. Nu vor lipsi cafenelele literare, dintre care una va fi organizată în colaborare cu revista „Familia”, dar şi un spectacol care va evoca atmosfera anilor de comunism.
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!