Orădenii au fost prezenţi în număr mare în Santul Cetatii unde au mâncat, au băut şi au putut asculta muzică de calitate, oferta fiind foarte diversificată în materie de genuri muzicale sau mâncare. Startul a fost dat de trupa de muzică medievală Ad Hoc iar Mihai Dacin, amfitrionul evenimentului, a împărţit bere şi tricouri publicului.
În aplauzele orădenilor prezenţi au intrat în scenă Dj Sava şi Raluca împreună cu cele două dansatoare. Aceştia au susţinut un recital live şi au cântat binecunoscutele lor piese “September”, “Give me the reason”, “Sunshine” precum şi melodia care se vrea a fi hitul verii “I Like the trumpet”. Orădenii au cântat împreună cu favoriţii lor, au dansat şi au aplaudat un concert reuşit. Seara a fost încheiată de Viktor Kiraly câştigătorul Megastar 2009 în Ungaria.
Serbările Cetăţii continuă şi sâmbătă cu Campionatul Naţional de Tir cu Arcul, iar între orele 20.00 şi 23.00 orădenii vor putea urmări pe scenă Asociaţia Meda Music, Toth Vera câştigătoarea Megastar 2007 iar punctul culminant va fi recitalul susţinut de Nicola.
Program Serbarile Cetatii Oradea
CN de tir cu arcul şi Cupa Cetăţii Redpoint
M.B
Citiți principiile noastre de moderare aici!