[eadvert]
Teatru pentru copii, numere de magie, spectacole interactive și parada ursuleților uriași – sunt doar câteva dintre distracții.
Povești jucăușe
Startul va fi dat la ora 11, când, în sala de evenimente, cei mici sunt invitați la Teatru pentru copii – Povești jucăușe, avându-i în distribuție pe actorii orădeni Mihaela Gherdan, Corina Cernea, Andrian Locovei și Șerban Borda. Timp de o oră, cei mici, dar și cei mari, vor fi martorii unui spectacol muzical, interactiv, ce se constituie într-o adevărată călătorie în lumea poveștilor. „Scufița Roșie”, „Capra cu 3 iezi”, „Cenușăreasa” și „Albă ca Zăpada” vor fi prezentate într-o manieră jucăușă, ușor modificată. De data aceasta, de pildă, renumitul Lup, care de obicei își schimbă doar părul, dar năravul ba, va fi un pic altfel…
„Un spectacol precum o fabulă, cu o morală pe gustul tuturor: în viață e bine să fii bun și ascultător, harnic și răbdător, să ajuți pe orișicine, căci de fapt te-ajuți pe tine!”, descriu organizatorii.
Parada ursuleților uriași la ERA Park Oradea
Spectacolul se mută apoi sub cupolă. Între orele 12.30 și 13.30, prichindeii sunt invitați la o reprezentație de magie, după care va urma Parada ursuleților uriași. Între orele 13 și 16, patru ursuleți vor oferi șase reprezentații a câte 20 de minute (două reprezentații pe oră), în zona cupolei ERA Park și a galeriei Carrefour.
Cei mai mici dintre prietenii ERA Park sunt invitați, de asemenea, la Baby Heart Show, un spectacol interactiv, distractiv și educativ, potrivit pentru micuții cu vârste de peste un an. Acesta se va desfășura între orele 15 și 16 în sala de evenimente, unde o actriță profesionistă, Lili, însoțită de mascota ei, Baby Heart, și de partenera sa de pluș, Monkey, vor întreține atmosfera cu dansuri, cântece, jocuri, melodii cunoscute și compoziții proprii, toate într-un super show pentru copii!
Petrecere intergalactică cu Prietenii Veseliei
Advertorial CH23354
Citiți principiile noastre de moderare aici!