De Ziua Naţională a României, într-un cadru festiv, creatoarea de modă Rozalia Bot şi consilierul local Ioan Sala au fost onoraţi în mod public pentru contribuţia remarcabilă la viaţa comunităţii, la dezvoltarea şi promovarea municipiului Salonta.
Pentru contribuţia deosebită la promovarea imaginii şi la dezvoltarea economică a Salontei, dar şi pentru implicarea în diverse acţiuni umanitare, Rozalia Bot a primit distincţia Pro Urbe din partea Primăriei Salonta.
Rozalia Bot a spus că a simţit dintotdeauna că a aparţinut Salontei, că Salonta înseamnă pentru ea „ACASĂ”.
,,Iubit oraș, ştiu cine sunt, ştiu de unde vin, învăţ să mă cunosc, mi-am dorit dintotdeauna să îmi depăşesc limitele şi îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru tot ce îmi aşterne în viaţă. Ştiu înspre ce aş vrea să mă îndrept în evoluţia mea ca om pentru că asta sunt: un om ca toţi oamenii, cu bune, cu mai puţin bune, cu vise, cu speranţe, la fel ca oricare din cei azi prezenţi. Ţine de fiecare dintre noi să ne găsim menirea şi atitudinea potrivită ca să putem transforma visele în realitate. Înainte de asta este nevoie de o determinare enormă, dedicare, autodisciplină şi efort.
Reuşita nu este niciodată un accident, ci rezultatul unei suite întregi de circumstanţe. Circumstanţe pentru care, în cazul meu, sunt extrem de recunoscătoare pentru că recunoştinţa este un lucru mic care, de fapt, face o diferenţă foarte mare, transformă ordinarul în extraordinar, puţinul în suficient, negarea în acceptare, haosul în ordine, confuzia în claritate, o masă într-un festin, o casă într-un cămin, un străin într-un prieten”, a spus în discursul său, Rozalia Bot.
Responsabilitate
Pentru ea, distincţia este un motiv de bucurie, dar şi un act care o responsabilizează şi mai mult.
„Când am ajuns aici, nu ştiam că voi rămâne. Încotro mă vor duce paşii destinului meu încă nu ştiu, dar ştiu sigur că acum mă simt bine ACASĂ… Da, acasă, aici unde am descoperit o parte din mine care nu ştiam că există, că pot fi la rândul meu o sursă de inspiraţie pentru cineva sau pot aduce bucurie şi mândrie în suflete făcând ceea ce îmi e dat sa fac.
Gestul oraşului meu de a-mi conferi distincţia «Pro Urbe» mă măgulește, trebuie să recunosc, dar vă rog să mă credeţi că pentru mine nu e o linie de sosire, ci un punct de pornire. Cu atât mai mult de acum înainte simt că nu pot, că nu trebuie să dezamăgesc pe nimeni dintre cei care cred în mine. Simt că de acum înainte port cu şi mai multă responsabilitate misiunea de promoter al oraşului Salonta. Ţin deci să mulţumesc, din suflet şi cu smerenie, că aţi fost acolo unde trebuia să fiţi şi atunci când trebuia să fiţi în viaţa mea”, şi-a încheiat Rozalia Bot discursul.
Expunere de motive
În expunerea de motive pentru acordarea distincţiei Pro Urbe pentru Rozalia Bot, primarul Salontei, Török László, a arătat că aceasta are calitatea de OM pe toate planurile, dovedind o conduită morală ireproşabilă, este un cetăţean activ, care prin diverse activităţi a promovat cultura, tradiţiile şi s-a arătat mereu disponibilă când a fost vorba de activităţi Pro Salonta.
Şi faptul că a devenit un nume apreciat în domeniul culturii şi al artei, prin creaţiile sale prezentate în ţară, în Europa, dar şi pe alte continente, a contat în acordarea acestui titlu. Apreciată a fost şi activitatea filantropică şi de voluntariat a creatoarei.
„Prin creaţia ei profesională recunoscută de numeroşi critici şi de numeroase publicaţii atât locale, cât şi naţionale şi internationale, contribuie în mod deosebit la ridicarea prestigiului oraşului, în ţară, dar şi în afara ei, în felul acesta devenind un veritabil BILET DE VIZITĂ al Salontei.
Prin activitatea cotidiană promovează, atât în ţară cât şi peste hotare, o imagine deosebită a municipiului, având ca rezultat realizarea unor legături economico-sociale între diverse comunităţi. De exemplu: colaborarea România (Salonta)-China sau România (Salonta-Dubai) etc.
Totodată, contribuie la susţinerea dezvoltării economice locale, prin întocmirea afacerii aici şi susţine interesele oraşului, propunându-şi, ca proiect viitor, dezvoltarea prin crearea a noi locuri de muncă”, se mai arată în motivarea Primăriei Salonta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!