BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Disputa pentru Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea continuă în justiție

Disputa pentru Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea continuă în justiție

De Sorin Martin Vereș
la 4 November 2024 11:01
4 Comentarii

Disputa pentru Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea continuă în justiție

foto: Oradea Life
4 November 2024 11:01
Una dintre clădirile considerate simbol înainte de 1989, Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, este subiectul unei noi dispute juridice între Primăria Oradea și filiala orădeană a Asociație Naționale ale Caselor de Cultură din România, fiecare parte susținând că imobilul îi aparține.
Scris de Sorin Martin Vereș - Una dintre clădirile considerate simbol înainte de 1989, Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, este subiectul unei noi dispute juridice între Primăria Oradea și filiala orădeană a Asociație Naționale ale Caselor de Cultură din România, fiecare parte susținând că imobilul îi aparține.

Trimite articolul

X

La ultima ședință a Consiliului Local Oradea din mandatul 2020- 2024, pe ordinea de zi, la punctul Diverse, a fost prezentată plângerea prealabilă formulată de Casa de Cultură a Sindicatelor împotriva HCL 581/31.07.2024 privind aprobarea planului de amplasament și delimitare a imobilului, cu propunerea de alipire a suprafeței totale de 80.174 mp, reprezentând teren proprietate publică a UAT Municipiul Oradea și construcții din Parcul 1 Decembrie.

Prin hățisul de CF-uri

Potrivit afirmațiilor primarului Florin Birta, situația juridică a clădirii în care funcționează Casa de Cultură a fost verificată de angajații din primărie cu ocazia realizării investițiilor privind reabilitarea zonei din fața catedralei, ocazie cu care s-a depistat că acel imobil apare în extrasul de carte funciară ca fiind proprietatea Casei de Cultură a Sindicatelor, întăbularea fiind realizată, conform unui extras CF din februarie 2023, în baza Contractului de construire nr. 55857/2006. Această înscriere a proprietății s-a efectuat de către Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor cu ocazia conversiei vechii cărți funciare nr. 7949 NDF Oradea, numere cadastrale vechi 1331- 9529, în noua carte funciară nr. 154909 Oradea, cu nr. cadastral nou 154909, unde la construcții, apare clădirea ca fiind proprietatea CCS, în suprafață construită de 3.107 mp, iar pentru terenul aferent construcției avea dreptul de folosință. În urma identificării acestei situații, Primăria s-a adresat OCPI Bihor, în vederea îndreptării erorii materiale privind proprietarul clădirii CCS din Parcul 1 Decembrie, astfel că într-un extras CF din mai 2023, terenul în suprafață totală de 6.271 mp și clădirea CCS sunt întăbulate, cu titlu de proprietate, în favaoarea Municipiului Oradea, fiind incluse în domeniul public. Potrivit unui extras din luna august 2024 privind Cartea Funciară nr. 218184 Oradea, rezultată din unificarea tuturor CF-urilor terenurilor din Parcul 1 Decembrie, implicit și al CF-ului nr. 154909. OCPI admite cererea Primăriei de îndreptare a erorii materiale strecurată la momentul conversiei cărții funciare nr. 7949 NDF Oradea cu nr. cadastral 1331, în sensul că se radiază dreptul proprietarului care figura în CF, respectiv Casa de Cultură a Sindicatelor, întrucât „prin încheierea nr. 4137/2006 s-a efectuat notarea existenței unei construcții din anul 1968, ce reprezintă Casa de Cultură a Sindicatelor, asupra imobilului cu nr. cad 1331, proprietatea Municipiului Oradea, în seria rangului inch. 141886/2023”.

Pentru a afla mai multe despre poziția Primăriei Oradea despre acest subiect, am solicitat informații de la directorul executiv al Direcției Juridice, Oltea Diana Marc. Potrivit directoarei Marc, întăbularea clădirii de către CCS s-ar fi realizat în baza unui document emis de primărie în 2006, care ar fi fost de fapt o adeverință prin care se atesta existența construcției și nu un contract de construire, așa cum se menționa în CF, iar cei de la OCPI ar fi trebuit să procedeze la notarea construcției și nicidecum la întăbularea acesteia. Directoarea Marc apreciază că demersurile ulterioare realizate de Primărie privind statutul juridic al clădirii sunt îndreptățite, în sensul că sunt apărate drepturile municipalității. În privința drepturilor, primarul Birta afirmase, la ședința din 24 octombrie, referindu-se situația din Parcul 1 Decembrie, că doar prin activitatea de documentare și ulterior de întocmire a documentelor, Primăria Oradea a reintrat în proprietatea majorității terenurilor de sub Universitate, care au fost întăbulate, fără a preciza cum și când, de către instituția de învățământ superior. În privința clădirii CCS, directoarea Marc consideră că invocarea dreptului de proprietate în virtutea preluării de către confederațiile sindicale la începutul anului 1990 a patrimoniului fostului UGSR, nu ar avea temei juridic, fiind un subiect asupra căruia s-au pronunțat sentințe la diverse instanțe din țară, inclusiv Înalta Curte de Justiție și Casație, prin care confederațiile sindicale nu au primit câștig de cauză.

Dispută mutată în justiție

Pentru că solicitările de reexaminare privind dreptul de proprietate asupra clădirii, formulate la OCPI, nu le-au favorabile, reprezentanții CCS, prin intermediul unui cabinet de avocatură din București, au introdus la Judecătoria Oradea o plângere împotriva încheierii de carte funciară. Prin Hotărârea nr. 2128 din 24.04.2024 dată în dosarul nr. 2777/271/2024, completul de judecată de la Secția civilă a Judecătoriei Oradea a respins „plângerea formulată de petenta CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR ORADEA în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL ORADEA, împotriva Încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr. 163034/25.01.2024 pronunțată în dosarul 163034/21.12.2023 ANCPI – OCPI BIHOR – Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Oradea, ca neîntemeiată”. Împotriva soluției date de judecătorie, CCS Oradea a declarat apel la data de 8 iulie, urmând ca dosarul să se judece la Tribunalul Bihor. Noua plângerea prealabilă, procedură necesară înainte de a înainta o acțiune în instanță, vizează de această dată Hotărârea Consiliului Local din 31 iulie, prin care au fost comasate CF-urile din Parcul 1 Decembrie. În noul extras se menține dreptul de proprietate al Municipiului Oradea asupra clădirii în care funcționează CCS.

„Au luat-o cu japca”

Contactat de Jurnal bihorean pentru a-și prezenta punctul de vedere, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, Marius Crețu, a declarat că acțiunea Primăriei privind clădirea este una nelegală și abuzivă. „Pur și simplu au luat-o cu japca, fără să ne întrebe nimic, primăria încearcă să obțină o clădire în centru, fără să aibă o dovadă că a contribuit cu ceva la construirea ei. În primărie s-a instaurat o atitudine violent-agresivă față de noi, o ură pe care nu o înțeleg față de instituția noastră. Consider toată această acțiune ca una comandată politic. Le-am transmis că se joacă cu focul. Eu aș fi vrut să discutăm, însă nu s-a vrut, nu s-a putut, nu știu de ce. Și în alte orașe, primăriile au încercat să pună mâna pe patrimoniul sindicatelor, însă pentru unii primari s-a terminat cu plângeri penale, iar în unele situații s-a ajuns și la arestări de primar”, ne-a declarat directorul CCS. Pentru a susține că există precedente în care justiția a dat dreptate reprezentanților caselor de cultură, directorul Crețu a invocat situația de la Arad, unde clădirea ar fi reintrat în posesia filialei arădene a Asociației Naționale a Caselor de Cultură.

Un patrimoniu vast, dar cu statut incert

Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea face parte din Asociația Națională ale Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR), instituție de utilitate publică, al cărei membru fondator este, alături de celelalte 50 de case de cultură similare din România. Asociația națională a fost înființată în 1995, în baza acordului dintre CNSLR Frăția, alături de Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa”, Blocul Național Sindical și Confederația Sindicatelor Democratice din România. Patrimoniul asociației se compune din totalitatea caselor de cultură ale sindicatelor, patrimoniu preluat de la fostul UGSR. Construită între anii 1970-1972, clădirea în care funcționează CCS a fost inaugurată la 31.12.1972, printr-un spectacol festiv. Probleme privind dreptul de proprietate asupra acestor clădiri există în mai multe localități din țară, unde sunt pe rol acțiuni similar celei de la Oradea. În alte orașe, primăriile au intrat deja definitiv în posesia clădirilor. Războiul dintre autoritățile locale și sindicate privind patrimoniul fostului UGSR este departe de a se încheia, mai ales că nu există o legislație clară în acest sens, cu toate că proiecte de lege au fost depuse, însă zac prin sertarele Parlamentului. Însă există și situații în care primăria și conducerea casei de cultură au ajuns la un acord de colaborare, în sensul sprijinirii cu fondurile necesare reabilitării și modernizării, un exemplu fiind Satu Mare, unde s-au alocat 1,4 milioane de lei. La Oradea, primarul Birta anunța că dorește implicarea municipalității în schimbarea imaginii exterioare și interioare a casei de cultură, însă până când nu va exista o sentință definitivă prin care să se stabilească proprietarul clădirii, nu se poate face nimic. Nici cei de la CCS nu pot, deși ar dori să reabiliteze clădirea, dar nu dispun de fondurile necesare, activitatea instituției fiind susținută prin autofinanțare. Lipsa investițiilor în interior tocmai le-a adus celor de la CCS o amendă din partea Protecției Consumatorilor, pentru starea în care se află scaunele din sala de spectacole, dar și pentru alte deficiențe constatate. Un lucru însă este cert: imobilul va mai rămâne un timp în situația actuală, fiind ca o „insulă” într-o zonă care și-a schimbat înfățișarea. Mai mult, primarul Birta a anunțat intenția de reabilitare a Parcului 1 Decembrie.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
casa de cultura a sindicatelor ,
clădire ,
instanta ,
oradea ,
patrimoniu ,
primaria oradea
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. jimmy says:
    November 4, 2024 at 12:26 pm

    nu poate fi detonata? toti castiga astfel. mai ales cetatenii orasului si regulile esteticii.

    Reply
    • Rozsasandor says:
      November 5, 2024 at 6:50 pm

      Este o clădire asemănătoare magazinului Crisul.Se autoadmininistrieaza dintr-un buget foarte mic.Trebuie renovata și lansată pentru organizarea de spectacole culturale.Am pierdut multe astfel de cladiri:Cinema Crișana,Patria sau a fost cândva cinema și în Velența și Ioșia veche.

      Reply
  2. sandu2100 says:
    November 5, 2024 at 9:18 am

    Demolata si facut un bloc sau parcare

    Reply
  3. Ioan says:
    November 6, 2024 at 7:13 pm

    Păi să-i dea foc, aşa cum au făcut cu depoul de tramvaie de la Piața Mare…poate aşa se rezolvă problema!

    Reply
  4. powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Bihoreni medaliați la Cupa Casei Regale! Sportivii au fost premiați de o campioană olimpică!
    Vremea nu prea a ținut cu arcașii în weekendul trecut, când s-a desfășurat la Predeal Cupa Casei Regale, ediția a V-a, concurs organizat sub egida Federației Române de Tir cu Arcul.

    BIHON Sport local

    FOTO
    „Cap de afiș” la Cluj-Napoca! Adrian Maxim urcă în ring la „Ultimate Fighting Tournament”
    Luptătorul bihorean Adrian Maxim susține prima luptă din 2025, vineri, 30 mai, în cadrul ediției a 13-a a galei „Ultimate Fighting Tournament”, în parteneriat cu DFS - Dynamite Fighting Show.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Condamnată pe viață pentru crima de pe Oneștilor, Erika Duca a mai primit o pedeapsă pentru „țepe” cu telefoane
    După ce în urmă trei săptămâni primea pedeapsa maximă prevăzută de Codul penal român, detenția pe viață, pentru implicare în uciderea unei tinere pe care a obligat-o să se prostitueze, Erika Duca (28 de ani) a fost condamnată, joi, într-un alt dosar penal, de această dată pentru înșelăciune.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Amintiri instant la cabina foto BW Photo Booth din Lotus Oradea
    Cauți o modalitate distractivă și rapidă de a păstra amintirile vii?

    BIHON Sport local

    Crosul „Olympic Day” are loc vineri, în Parcul „I.C. Brătianu”, cu prilejul Zilelor Olimpismului 2025
    Crosul  „Olympic Day” este organizat de Academia Olimpică Română, reprezentată de filiala orădeană a acesteia, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, în parteneriat cu ACS Progress Oradea, CSU Oradea, Asociația Județeană de Atletism Bihor și FGTS Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    CJ Bihor a actualizat proiectul parcului fotovoltaic de la Aeroportul Oradea
    Consiliul Județean Bihor a adoptat, în ședința din 29 mai, hotărârea prin care modifică și completează Hotărârea nr. 201/2024.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.