„Președintele CJ Bihor, Pásztor Sándor, s-a întâlnit astăzi cu domnul Denis Barabaș, Sales & Marketing Executive RyanAir România, care s-a arătat satisfăcut de gradul de ocupare a curselor companiei spre Barcelona și Milano, dar și de implicarea Consiliului Județean în promovarea acestor rute. Totodată, reprezentantul RyanAir s-a arătat încântat de interesul bihorenilor pentru cele două zboruri, care vor fi lansate în 26, respectiv 29 martie. Cele două părți au discutat și despre o strategie de viitor privind zborurile RyanAir, operate de pe Aeroportul Internațional Oradea”, transmite Consiliul Judeţean printr-un comunicat de presă.
Președintele Pásztor Sándor a subliniat că la întâlnirea ce va avea loc în 29 martie, prilejuită de lansarea zborului RyanAir către Barcelona, vor fi anunțate posibile noi destinații pentru zboruri RyanAir, valabile pentru orarul de toamnă-iarnă 2017.
Citiți principiile noastre de moderare aici!