„Banca Naţională a României şi băncile comerciale nu lucrează corect faţă de întreprinzătorii români. Au sedii frumoase şi nu vrem să le transformăm în muzee”, a declarat Constantin Niţă, ministrul IMM, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prezent joi la Oradea. Acesta a participat la Hotel Forum Continental, la masa rotundă cu tema: „Programe de sprijinire şi dezvoltare a IMM-urilor”. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, UNIMPRESA Bihor, Consiliul Local al IMM-urilor Oradea şi Federaţia Patronilor Bihor.
Discuţii
Întâlnirea a avut ca scop prezentarea priorităţilor ministerului, modul de promovare a firmelor româneşti pe pieţele externe, facilităţile de ordin fiscal şi juridic, atragerea de fonduri europene şi sprijinul oferit IMM-urilor pentru atenuarea efectelor crizei şi deblocării economice în contextul actual al economiei româneşti.
Patronatele i-au prezentat ministrului Niţă o serie de propuneri menite să uşureze activitatea IMM-urilor. Cele mai multe s-au referit la creditele bancare şi accesarea acestora de către IMM-uri, la garanţiile pe care trebuie să le prezinte acestea, la simplificarea ghidurilor de accesare a finanţărilor şi la reducerea birocraţiei. Plata TVA şi depunerea declaraţiilor, precum şi revizuirea OUG 34/2009 cu privirea la stabilirea impozitului forfetar au fost de asemenea luate în discuţie. Propunerile, multe dintre ele cu tentă economică, l-au făcut pe Constantin Niţă să afirme că cel mai potrivit să răspundă la ele ar fi fost ministrul Economiei.
În ceea ce priveşte accesarea greoaie a creditelor, ministrul IMM-urilor a spus că lupta cu băncile este grea. „Atâta vreme cât statul român a vândut cele mai multe bănci, este greu să punem condiţii la o bancă privată. Am încercat, şi cu unele bănci am reuşit, să reeşalonăm ratele pentru IMM-uri”, a subliniat Constantin Niţă.
La masa rotundă au mai participat, printre alţii, Claudiu Pop – subprefectul Bihorului, Ioan Micula – preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, Stefano Albarosa – preşedinte Unimpresa, Ioan Mang – senator PSD, Ioan Lucian – preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor, Ioan Mintaş – preşedintele CLIMMO.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!