Site-ul Humanitas oferă o scurtă prezentare a autoarei: „Sabina Fati este o jurnalistă cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. Este corespondenta Radio Free Europe/Radio Liberty la Bucureşti şi redactor-şef adjunct al cotidianului România liberă. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub.”
Cea mai recentă carte a sa „Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime-time” prezintă, la persoana întâi, experienţa şi concluziile călătoriei în ţările din jurul Mării Negre, filtrate prin pregătirea şi interesele jurnalistei.
Astfel, pe cât de apropiate geografic, pe atât de fragile sunt punţile de comunicare sau rutele de transport rutier între diversele comunităţi, etnii şi state din jurul agitatei Mări Negre. Pentru noi, orădenii, preocupaţi de legăturile cu Vestul apropiat şi obişnuiţi cu graniţele deschise, realităţile expuse în blogurile de călătorie ale Sabinei Fati şi apoi concretizate în carte sunt de un „exotism” uşor înfricoşător – e inconfortabil când conştientizezi că, atât de aproape de ţara ta, tensiunea războiului este cotidiană.
„Țările din jurul Mării Negre n-au fost niciodată prietene, poate şi fiindcă oamenii nu sunt interesaţi să se cunoască între ei, nu sunt curioşi să știe nici cum trăiesc vecinii şi nici ce-ar putea cumpăra de la ei. Mirarea şi dorinţa de cunoaştere a grecilor antici, care au înfiinţat fiecare port cu tradiţie de la Pontul Euxin, au fost înlocuite la început de lăcomie şi apoi de orgoliul dominaţiei întregii mări.
Sferele de influenţă abandonate şi reconstruite după 2014, când pentru prima dată în Europa postbelică un stat a luat cu japca un teritoriu vecin, au transformat iarăşi Marea Neagră într-un loc al confruntărilor. Aici, totul se întâmplă încet-încet, iavaş-iavaş, ciut-ciut, în aşteptarea «celui de-al nouălea val», care ar putea fi devastator”, scrie site-ul editurii, citând-o pe Sabina Fati.
Citiți principiile noastre de moderare aici!