Acesta va avea loc sămbătă, 4 martie, la Hotelul Ramada. Primirea invitaţilor începe de pe ora 11:30 iar competiţia ia startul la ora 12:00. „Sub genericul „Discursuri de mărțior” vom marca luna dedicată feminității încântându-ne invitații, cum știm noi mai bine, cu discursuri savuroase și evaluări pline de învățăminte.
Vom descoperi împreună cum se învinge frica de vorbit în public și cum se descătușează energia într-o sală, printr-un discurs electrizant. Ne vom îmbogăți cu vorbe care ne vor fi inspirație și motivație în cel mai viu seson al anului. De fapt, ne vom bucura că suntem fim împreună, de venirea primăverii și ne vom încarca bateriile din curajul și entuziasmul colegilor ce se vor duela în cuvinte. Promitem o zi memorabilă și savuroasă, o zi cu . . . Discursuri de Mărțișor”, transmit organizatorii. Probele concursului vor fi susţinute atât în română cât şi în engleză.
Câștigătorii primelor două locuri din fiecare secțiune vor concura în data de 8 aprilie la Concursul Ariei H2, care va avea loc la Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!