Curtea de Apel Oradea a admis în principiu, cererea directorului suspendat al Colegiului Tehnic «Andrei Şaguna» de a i se înlocui arestul preventiv cu o măsură de control judiciar pe cauţiune. Însă decizia finală se va lua doar mâine, tot de către Curtea de Apel Oradea.
Răzvan Vonea a solicitat eliberarea sa pe cauţiune şi la Tribunalul Bihor, instanţă care i-a respins însă cererea pe 21 iulie. Soluţia Tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Oradea, care a stabilit luni suma asiguratorie la 50.000 de lei. Cauţiunea poate fi depusă într-un cont la CEC sau prin instituirea unei ipoteci pe apartamentul pe care Vonea îl deţine în Oradea, termenul pentru plata cauţiunii sau instituirea ipotecii fiind 31 iulie.
Apărătorul legal al lui Vonea, avocatul Alin Nastea, a salutat ieri admiterea de principiu a eliberării pe cauţiune, însă ne-a declarat că aşteaptă decizia de joi a Curţii de Apel Oradea. „Procedura de urmărire penală e în plină desfăşurare, se audiază persoane. Rămâne de văzut ce încadrări juridice va reţine procurorul de caz. Până la încheierea fazei de urmărire penală nu pot oferi alte informaţii publice în acest dosar”, ne-a explicat Alin Nastea.
Ca atare, reamintim că apărătorul lui Vonea ne-a motivat de ce a contestat măsura arestării preventive apreciind-o ca exagerată în raport cu alte cazuri gen: Sorin Blejnar, Mihail Vlasov sau universitarul orădean prins recent în flagrant de mită şi care este cercetat în arest la domiciliu.
Martori sau acuzabili?
După începerea urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a comunicat capetele de acuzare.
În aprilie 2014 i-ar fi oferit 5.000 de euro Ramonei Bacter (jurista-şefă a Universităţii din Oradea) pentru ca aceasta să influenţeze un funcţionar din Ministerul Educaţiei pentru a o desemna preşedintă la centrul de examinare „Mihai Viteazul” Orade la bacalaureat, iar apoi să ajute un elev fiu al unei cunoştiinţe a lui Vonea. Tot de la Bacter, Vonea e suspectat că ar fi primit o sută de euro, un wisky şi un pachet de cafea, lăsând-o să creadă că ar avea influenţă asupra cadru al Facultăţii de Ştiinţe Economice Oradea care să o treacă la examen pe sora Ramonei Bacter. Tot de la Bacter, Vonea e acuzat că ar fi luat o sută de euro pentru a promova un elev de la CT „Andrei Şaguna”. Dealtfel, procurorii îl mai bănuiesc pe Vonea că ar fi abuzat de funcţia sa de director impunând un profesori de la „Şaguna” să promoveze şi alţi elevi.
În fine, procurorii au mai numit şi două şefe de comisie la examen de grad didactic care ar fi luat o sută de euro respectiv 300 de lei pentru a da o notă mare la o profesoară de la „Şaguna” la inspecţia de gradul I din 29 mai 2014.
Citiți principiile noastre de moderare aici!