USD a prins cheag şi în Bihor. Preşedinţii filialelor locale, Ioan Mang (PSD), Traian Bodea (PC) şi Gheorghe Pintea (UNPR) au semnat miercuri protocolul de funcţionare al Uniunii Social Democrate.
Ioan Mang a spus că cele trei partide vor munci împreună pentru un scor cât mai bun la alegerile europarlamentare, angajându-se la un procent de 25%. Bodea a plusat, până la 30%.
Şeful PSD Bihor nu a ascuns faptul că în perioada următoare directorii instituţiilor deconcentrate ale Guvernului din Bihor, susţinuţi de PNL, vor fi schimbaţi. „Deconcentratele sunt în subordinea Guvernului. Credeţi că cineva va admite ca un director de deconcentrată să înjure Guvernul după masa, în timp ce dimineaţa e plătit de Guvern?”, a pus Mang o întrebare retorică.
Subprefectul şi directorii, out!?
Printre directorii liberali, aflaţi în subordinea Guvernului, ce ar urma să-şi piardă posturile sunt Dumitru Voloşeniuc (Administraţia Bazinală Ape Crişuri), Călin-Sorin Ivan-Leţ (Cadastru şi Publicitate Imobiliară), Ionuţ Gheorghe (Casa de Asigurări de Sănătate), Daniel Negrean (Inspectoratul Şcolar Judeţean) şi Nicolae Alexandru Varga (Hidroelectrica). Acesta din urmă este soţul ex-ministrei Lucia Varga, fiind propulsat în fruntea filialei locale a Hidroelectrica în perioada în care soţia sa a ajuns ministru.
De asemenea, postul subprefectului Cristian Bitea este în pericol, acesta putând reveni UDMR, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Bitea este susţinut de PNL, iar UDMR va fi, cel mai probabil, noul partener al USD la guvernare.
Liderul PSD Bihor susţine că s-a sperat până în ultima clipă salvarea USL. Traian Bodea a ţinut să-şi exprime regretul pentru decesul USL. „Am ţinut foarte mult, am pus suflet în USL. Din păcate, lucrurile vedem că s-au schimbat şi după cele întâmplate în ultimele 24 de ore, regretăm decizia colegilor din PNL. Ne simţim obligaţi pentru electoratul USL să continuăm. Vom merge până în 2016 cu această alianţă USD. Sperăm să obţinem un procent cât mai mare la europarlamentare, să facem în aşa fel încât mişcările politice care s-au produs să se simtă cât mai puţin, să reuşim să mergem înainte cu un nou guvern, cu o nouă speranţă pentru români”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!