Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au finalizat cercetările, iar la data de 26 septembrie, au trimis-o în judecată pe Sanda Daniela Mercea, directoarea Agenţiei de Protecţie a Mediului Bihor. Mercea este acuzată de fals în declaraţii, conflict de interese şi purtare abuzivă.
Procurorii o acuză pe Mercea că, în calitate de funcţionar public în cadrul Administraţiei Imobiliare a Consiliului Local Oradea, a omis, cu ştiinţă, să menționeze în declarațiile de interese din perioada 2007 – 2010 calitatea de acționar și administrator al unei societăţi comerciale, pentru a ascunde astfel starea sa de incompatibilitate şi a evita sancţiunile legale.
De asemenea, Mercea mai este acuzată că, în perioada 2011 – 2012, în calitate de funcţionar public în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, a omis menţionarea aceleiaşi calităţi de acționar și administrator în declaraţiile de interese date.
,,Din cercetările efectuate a mai rezultat faptul că, la data de 31 iulie 2016, în exercitarea atribuţiilor funcției de conducere de director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Bihor, inculpata a semnat o dispoziție de plată, în baza căreia s-a achitat contravaloarea unui bloc chitanțier achiziționat de la o societate comercială la care soțul său deținea calitatea de asociat, obţinând indirect un folos material pentru acesta’’, se arată în rechizitoriul procurorilor Parchetului Curţii de Apel Oradea.
Din rechizitoriul procurorilor mai reiese că s-a purtat abuziv faţă de o angajată, adresându-i expresii jignitoare, dar şi că a obţinut pentru sine foloase patrimoniale.
,,Prin decizia din 20 mai 2013 a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, modificată în data de 24 mai 2013, inculpata Mercea Sanda Daniela a revenit pe funcția publică de execuție de consilier la Serviciul Calitatea Factorilor de Mediu din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Bihor, continuând să coordoneze şi activitatea întregii agenții pe perioada cât directorul executiv se afla în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile. Ulterior, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administraţiei publice locale şi reducerea cheltuielilor la instituțiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, act normativ în baza căruia s-a aplicat şi la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în subordinea căruia se afla Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, o reducere a posturilor ocupate de 4%. Ca urmare a acestei prevederi, la data de 23 august 2013, inculpata (funcţionar pe post de execuţie), în exercitarea atribuţiilor funcției de coordonare a Agenției pentru Protecția Mediului Bihor, a luat decizia de păstrare a postului pe care îl ocupa pentru sine însăși, obţinând astfel, în mod direct, folosul patrimonial ce decurgea din activitatea salarizată a postului’’, se arată în rechizitoriu.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!