Conducerea Electrocentrale SA s-a prezentat integral în faţa aleşilor locali, vineri, pentru a le cere să aprobe un nou credit, în valoare de 30.000.000 lei, necesar pentru acoperirea urgenţelor la facturile restante către furnizorii de combustibil şi servicii de transport, după cum a precizat Dragoş Gligor, directorul regiei de termoficare. Conform raportului de specialitate pus pe masa consilierilor locali, CET a acumulat, în prezent, datorii de peste 94,3 milioane lei. A primit OK-ul necesar, nu înainte de a da explicaţii.
Rolul Primăriei în acest credit este să garanteze băncilor creditul cu terenuri în suprafaţă totală de 155.468 metri pătraţi, pe care le deţine în strada Borşului, ocupate de construcţii industriale şi administrative. De pe acestea tocmai fusese ridicată sarcina, în urma terminării de achitat a unui alt credit, în valoare de 32 de milioane de lei, tot de Electrocentrale SA, de la Banca Transilvania, pe 31 decembrie anul trecut.
Facturile, în termen
Pentru un tablou mai clar al situaţiei regiei, raportul de specialitate arată că aceasta are de încasat de la persoane fizice peste 15 milioane de lei iar de la societăţi comerciale, peste 18 milioane de lei, sumă care se apropie de valoarea ce se vrea contractată.
Dorin Corcheş, portavocea opoziţiei locale în Consiliul Local a interpelat conducerea CET cerând să afle „ce măsuri a luat Electrocentrale pentru a recupera banii de la agenţii economici datori”.
A primit răspunsul chiar de la directorul Gligor: „datoriile sunt în termen de plată dar pe cei care au restanţe mai vechi i-am debranşat şi încercăm să recuperăm banii. Din acest credit plătim pierderile, nu neîncasările de la datornici”, a precizat acesta.
C.Gh.
Citiți principiile noastre de moderare aici!