„Terminasem armata la CFR și mă angajasem strungar la Steagul Roșu. Lucram în trei schimburi, mă simțeam obosit și, cumva, neîmplinit. Îmi lipsea ceva și nu știam ce’’, își amintește Petre Ghimbăşan.
„De teatru mă apropiasem înainte de armată, în cadrul Școlii Populare de Arte. Amintirea acelor zile, atmosfera de la repetiții, îmi rămăseseră în suflet”.
Petre Ghimbășan decide să-și încerce șansa la facultatea din Târgu Mureș, unde-și va începe studiile în anul 1992, la clasa profesorului Ioan Sapdaru. După absolvire se va angaja în Baia Mare, acolo unde va fi remarcat de actorul Eugen Harizomenov, fost manager al teatrului orădean. „Meriți mai mult” i-a spus acesta, convingându-l să dea concurs la Oradea. Partituri precum Estragon în Așteptându-l pe Godot, Clov în Sfârșit de Partidă, sau Vicente, în Cancun, i-au rămas aproape de suflet. E pasionat de fotbal şi echitaţie, iar mai nou „dă viaţă rădăcinilor”. Petre Ghimbășan poate fi aplaudat în Variațiuni Enigmatice, Regele Cerb și Domnul Jurdan.
Adela Lazăr îşi dorea să devină învățătoare, însă destinul i-a intersectat drumul cu o tânără care scria piese de teatru. Încurajată de un coleg care-i remarcase talentul, Adela decide să-și încerce norocul la Facultatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș şi a uimit cu naturaleţea ei. Pentru a putea urma cursurile în paralel cu definitivatul, Adela a predat copiilor operați pe cord, din cadrul Spitalului Clinic Municipal.
La concursul organizat de teatrul din Oradea a venit ca în excursie. „Mi-aduc aminte că am stat mult în culise și am auzit concursul colegilor mei. Eu eram tot relaxată complet, îmi doream să mă întorc acasă. Am spus un recital din anul III, personajul era o fostă actriță care ajunsese femeie de serviciu în teatru. M-am costumat, mi-am luat mopul. Am aflat ulterior că juriul s-a întrebat când m-a văzut ce caută femeia de serviciu la scenă”, își amintește Adela.
Pe Adela o putem aplauda în Îndrăgostiții din Ancona, Chirița Europarlamentară sau Scripcarul pe Acoperiș, Regele cerb, Leonce şi Lena. Un alt personaj cu ajutorul căruia îi bucură pe cei mici eToppolina. Adela pictează tablouri şi mobilier, lucrările ei fiind sinonime cu bucuria şi culoarea.
„În momentele importante din viața mea am întâlnit oameni care au crezut în mine, care m-au încurajat. De la colegi și prieteni, la partenerul meu de viață, Sebi, care m-a ajutat la început de drum să-mi promovez munca, realizând site-urile potrivite. De aceea, la rândul meu, încerc întotdeauna să încurajez oamenii și mă străduiesc să văd partea frumoasă din fiecare persoană pe care o întâlnesc”, a mărturisit Adela.
„Viața mi-a făcut multe daruri. Și profesia de actor pentru mine a fost un cadou. ”, a mărturisit Adela. În aceeaşi zi cu cei doi actori a avut aniversarea şi maestrul de sunet al Teatrului Regina Maria, Olimpiu Domide.
La mulţi ani!
Citiți principiile noastre de moderare aici!