Potrivit declaraţiei de avere întocmite în 2008, şeful Administraţiei Naţionale a Vamilor, Radu Traian Mărginean, deţine două apartamente în Oradea şi în coproprietate un teren intravilan de 12.800 metri pătraţi în localitatea Biharia. În 2007 a înstrăinat un teren extravilan, pe care a încasat 67.000 RON, şi şi-a cumpărat bijuterii de 6.500 de euro.
Pe site-ul ANV nu am reuşit să-i găsim o declaraţie de avere actualizată, şi nu am primit răspuns nici la e-mail-ul trimis în acest sens. Radu Mărginean (51 ani) a fost numit ca şef al ANV şi vicepreşedinte al ANAF pe 3 februarie 2009, în perioada în care bihoreanul Vasile Blaga era ministrul Administraţiei şi Internelor. Dar să notăm ascensiunea sa profesională. Din 1986 până în 1992 a fost inginer la Combinatul Metalurgic Câmpia Turzii şi apoi la Înfrăţirea Oradea. Apoi, până în 1994 a fost vameş în Borş. Iar din 94 până în 2001 şef Serviciu Proceduri Vamale – Direcţia Regională Vamală (DRV) Oradea. În 2001 a fost promovat adjunct al DRV Oradea, în acelaşi an fiind mutat ca şef al Biroului Vamal Oradea.
Ambii, metalurgişti
Radu Marginean a fost adjunctul lui Vasile Blaga când acesta era şef al DRV Oradea.
În 2005, în perioada în care Vasile Blaga derula primul mandat de ministru de Interne, Mărginean a fost promovat la Bucureşti, ca director al Direcţiei Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale din cadrul ANV. Apoi, în 2007 Mărginean a fost retrogradat uşor ca director adjunct al aceleaşi Direcţii din ANV. După care, pe 3 februarie 2009, a fost pus şef al ANV.
Coincidenţă sau nu, şi fostul ministru de interne Vasile Blaga este de profesie inginer siderurgist.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!