Deputați din diferite partide politice vor reintroducerea uniformelor școlare în unitățile de învățământ. Dacă hotărârea va fi aprobată, elevii ar urma să poarte obligatoriu uniformă școlară. Proiectul de lege inițiat în acest sens ar urma să fie dezbătut în februarie în Parlament. Astfel, proiectul de lege ar modifica Legea 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ. Proiectul a fost înaintat conducerii Camerei Deputaților, fiind semnat de 13 parlamentari, iar Senatul a fost prima camera sesizată.
[poll id=”182″]
În Oradea și chiar în orașele mai mari din județul Bihor, liceele și școlile generale cu ștaif au uniforme de mai mulți ani. Aspect cu care atât unitatea de învățământ cât și părinții elevilor au fost de acord și se mândresc. Singurul lucru care îi nemulțumește este costul prea ridicat pentru uniformele școlare, comparativ cu calitatea acestora.
Obligativitate
Inițiatorii susțin că uniforma ar da o decență elevilor și ar duce la evitarea situațiilor în care băieții ar fi cu ochii la fetițele care poartă fuste scurte. Dacă proiectul va fi aprobat, uniforma va fi obligatorie atât în învățământul de stat, cât și în cel privat. Obligativitatrea purtării uniformei face referire la elevii din sistemul preșcolar și licee, iar cei care nu frecventează școala vor fi mai ușor de recunoscut. Conform inițatorilor măsura este benefică și pentru școli deoarce duce la mai mare siguranță a elevilor și a unităților de învățământ. Unii dintre parlamentari cred că elevii trebuie sa fie concentrați la ore, nu la colegele sau clegii care au venit să facă parada modei în școală. În proiect se arată că o astfel hotărâre ar elimina și discrepanțele apărute în ultimii ani între elevii cu parinți cu venituri mari și cei proveniți din familii modeste. Tot în proiect se arată că elevii care provin din familii cu venituri mici vor putea solicita burse de ajutor social pentru achiziționarea uniformelor. Fiecare unitate de învățământ, prin conducerea sa și a consiliului de administrație, va avea posibilitatea să-și aleagă modelul uniformei, după ce se vor consulta cu comitetele de părinți și elevi.
O măsură similiară a mai fost supusă atenției parlamentarilor în 2013 și a fost respinsă. Atunci proiectul a fost semnat de 70 de deputați din PDL și UDMR.
Motivele invocate de parlamentari care au dus la respingerea proiectului au fost legate de matricola școlară din anii comunismului, precum și apariția problemelor de igienă la elevii a căror părinți nu și-ar permite achiziționarea mai multor uniforme pentru schimb.
Citiți principiile noastre de moderare aici!