Reamenajarea zonei Oneştilor – Barcăului continuă cu coridorul verde de pe strada Barcăului. Primăria a semnat contractul de lucrări cu asocierea formată din Construcții Bihor SA și Edildrum Construct SRL, pentru proiectarea și execuția lucrărilor, în valoare de peste 7,7 milioane lei fără TVA.
Lucrarea va fi finanţată din fonduri europene pe axa POR 4.2 privind îmbunătățirea mediului urban prin revitalizarea și regenerarea terenurilor dezafectate.
Contractul prevede că proiectarea ar urma să dureze 2 luni, iar durata de execuție a lucrărilor este de 6 luni de la emiterea ordinului de începere. După eliberarea autorizației de construire se va emite ordinul de începere pentru realizarea proiectului tehnic de execuție.
„Realizarea acestui coridor verde este necesară deoarece, la nivelul străzii Barcăului, în timp, s-a constituit o zonă degradată, pe traseul fostei căi ferate şi a terenurilor adiacente acesteia, care la această dată nu mai sunt folosite pentru activităţile economice pe care le-au deservit. Astfel, dorim înființarea în acest perimetru a unui parc public atractiv, dotat cu terenuri de sport, spații de joacă, alei pietonale, foișoare destinate atât locuitorilor zonei, cât și celor aflați în trecere. Lucrările de execuție vor începe în cursul lunii mai, această zonă de agrement de pe strada Barcăului în suprafață de 3,8 hectare urmând să devină coridorul verde al cartierului Ioşia, cu zone de relaxare și de petrecere a timpului liber”, a spus viceprimarul Florin Birta.
Concomitent cu realizarea acestui parc municipalitatea va lucra la un proiect de amenajare a unei piste de alergare în jurul parcului, care se va finanța din buget local.
Citiți principiile noastre de moderare aici!