Săptămâna aceasta au avut loc deja primele repetiții în aer liber, la Cetatea Oradea, unde câțiva dintre membrii Trupei Iosif Vulcan s-au întâlnit pentru a se pregăti să joace primele spectacole care pot fi adaptate condițiilor de igienă și distanțare socială. Primele spectacole ale Trupei Iosif Vulcan care vor fi reluate și se vor juca pe scena mobilă amplasată în curtea interioară a Cetății Oradea sunt: „Creştini” de Lucas Hnath în regia lui Radu Iacoban, „Vrăjitorul din Oz”, scenariul și regia artistică fiind semnate de Dan Mirea, „Leonce şi Lena”, scenariu de Mihai Măniuțiu și Ada Milea după Georg Büchner, în regia lui Mihai Măniuțiu şi „În plină glorie!” de Peter Quilter, în regialui Cristian Ioan, „Îndrăgostiţii din Ancona” de Vajda Katalin, în regia lui Andrei Mihalache.
Atât programul pe zile al lunii iunie, cât și informații suplimentare despre modalitatea achiziționării biletelor și condițiile în care se vor desfășura evenimentele organizate de Teatrul Regina Maria, vor fi anunțate pe parcursul săptămânii următoare.
Trimite articolul
Xdă-ți jos chiloții de pe față, mă, prostule!
-
Corect. Decat sa stau cu masca mai bine renunt!
Colericu speriat de bombe nu putea decat sa dea decat un examplu de prostie panandu-si zdreanta pe fata. Un actor admirabil, de ar fi si ca om la fel. Avantajul acestor vremuri e ca poti identifica imbecilii de la distanta.