Atunci când spui Florica Bradu, prima tentaţie e să vorbeşti despre inegalabila interpretă. Artista care a rămas celebră fie numai şi pentru faptul că interpretând un cântec, o incantaţie despre ploaie la un festival din Istanbul a rămas celebră fiindcă s-a pornit ploaia. Când spui Florica Bradu nu poţi să nu spui că e întruchiparea frumuseţii feminine, nu poţi să nu ai în faţă două gropiţe în obraji la fel de celebre ca şi artista. Artista s-a prezentat în faţa admiratorilor săi şi din altă perspectivă. Cea de scriitor, aflat la a treia carte. 300 de texte, poezii, balade şi cântece bătrâneşti, obiceiuri ale vieţii de familie şi datini de sărbători culese în 35 de ani de activitate. Într-o singură carte: „Dor şi neuitare. Poezii şi obiceiuri din Crişana”, lansată de Florica Bradu, este o carte eveniment care s-a bucurat de sprijinul episcopului Virgil Bercea pentru a vedea lumina tiparului. De-altfel, PS Episcopul Greco-Catolic Virgil Bercea a primit mulţumiri din partea autoarei care obişnuită fiind să ofere, a fost plăcut surprinsă de gestul înaltei feţe bisericeşti de a oferi. La eveniment, Florica Bradu a fost înconjurată de interpretele şi interpreţii de folclor ai Bihorului, de oameni de artă şi litere, de fiica sa Raluca, o prezenţă electrizantă şi fermecătoare, de nepoţeii săi Sophia-fiica Ralucăi şi Ioachim-fiul Ancăi Bradu, care au sorbit-o din priviri pe „mama Ica” pe tot parcursul sesiunii de autografe, de admiratori şi prieteni şi nu în ultimul rând de scriitorul şi omul de cultură Mircea Bradu, care s-a bucurat discret de fiecare moment al evenimentului. În sală a fost prezent şi primarul Ilie Bolojan, cunoscut pentru faptul că onorează extrem de rar astfel de evenimente. Lioara şi Anca Bradu nu au putut fi prezente, având pe agendă evenimente care presupuneau prezenţa lor obligatorie. Moderatoarea evenimentului a fost jurnalista dr. Cristina Puşcaş.
„M-am tot gândit ce au în plus canţonetele italiene comparativ cu folclorul nostru, de ce sunt mai cunoscute şi mi-am dat seama că nu au nimic în plus. M-am întrebat ce au în plus dansurile irlandeze comparativ cu dansurile noastre populare şi mi-am dat seama că nu au nimic în plus. Există doar o explicaţie de ce sunt mai cunoscute: faptul că au avut posibilitatea de a li se face mai multă publicitate. Este o carte-eveniment, care nu apare în fiecare zi. O carte care ne poartă către ceea ce este mai bun în viaţa noastră ca popor şi ne ajută să înţelegem valoarea folclorului… Deschideţi această carte şi ospătaţi-vă! Veţi înţelege mai bine ce este arhetipul, etosul, veţi înţelege-o pe doamna Florica Bradu!”, a fost îndemnul PS Virgil Bercea, care a deschis seria vorbitorilor despre cartea „Dor şi neuitare ”. Aşa cum spunea folcloristul Miron Blaga, din 1970 nu a apărut o carte de folclor de asemenea valoare şi atât de bine concepută, care cuprinde folclor din toată Crişana, nu numai din Bihor, ci şi din Arad, Cluj, Satu Mare şi Sălaj, o carte scrisă cu talent şi rigurozitate ştiinţifică, la care au contribuit marele folclorist Ion Bradu, dar şi profesorul universitar şi cercetător Dumitru Pop. Miron Blaga s-a lansat apoi într-o dizertaţie pe marginea cuvântului „dor” în folclor, inspirat fiind de titlul cărţii.
Miron Blaga a făcut trimitere la Constantin Noica care descria dorul drept o stare contradictorie: plăcere de durere şi căutare de negăsire.
Facând un pas înapoi dinspre cultura scrisă către cultura orală, putem redescoperi în culgerile clasice de folclor o descriere a manifestărilor sale foarte precisă şi frumoasă. Este şi cazul volumului „Dor şi neuitare”.
De altfel, la acurateţea cu care scrie Florica Bradu despre folclor face referire şi etnomuzicologul Elize Stan în prefaţa volumului. „Rar am mai întâlnit în literatura de specialitate o scriitură atât de limpede, o radiografie atât de fină a poeziei populare, un veritabil act de cultură şi originalitate. Vă invit să vă opriţi asupra acestor pagini, aşa cum am făcut-o eu, să vă bucuraţi de versuri şi cântări, izvorâte din sufletul românului şi surprinse de o mare artistă”. Ioan Bocşa, Anca, Lioara şi Raluca Bradu, fetele celei mai iubite interprete a folclorului bihorean semnează prefaţa cărţii. Aşa cum a mărturisit autoarea, această carte le aparţine şi fetelor ei tocmai fiindcă atunci când străbătea satele în căutarea versurilor populare a răpit din timpul în care s-ar fi putut juca cu copilele sale. Nu puţine au fost apoi momentele în care Raluca, Anca şi Lioara se jucau printre filele pe care doamna Bradu aşternuse crâmpeie din ceea ce avea să ajungă între copertele acestui volum.
„Din jale se întrupează Electra”, spunea Eugene O Neill. Crăciun Parasca spune că a găsit legătura dintre ce spunea O Neill şi cartea pe care a lansat-o Florica Bradu care s-a născut „din dor şi neuitare”. Dor şi neuitare pentru plaiurile natale şi pentru cei dragi. Crăciun Parasca a subliniat autenticitatea versurilor culese de Florica Bradu. 51 dintre cei 54 de iubitori de folclor care au fost surse pentru autoare aveau peste 50 de ani şi au fost născuţi până în 1923.
Florica Bradu a preţuit întotdeauna cuvântul
„Fiecare vers popular, fiecare imagine artistică e hrană pentru sufletul meu. Am avut o relaţie specială cu publicul care m-a iubit şi îi sunt recunoscătoare. Întotdeauna mi-am dorit să aduc ceva nou atunci când am apărut în faţa publicului pentru a-i răsplăti dragostea. Am realizat această carte dintr-un simţământ de a dărui. Mi-am dorit întotdeauna să am un repertoriu curat, cu texte frumoase”, a spus Florica Bradu. Şi aşa a fost. Interpreta spune că a fost uimită cum folclorul bihorean l-a impresionat şi pe Constantin Noica până la lacrimi. S-a întâmplat la nunta lui Florian şi a Iulianei Chelu, acolo unde naş de onoare era chiar Noica. Florica Bradu a interpretat o piesă ca un fel de rugăciune: Aleluitul miresei, specifică folclorului bihorean. Admiraţie a stârnit Florica Bradu interpretând doina- simfonia sufletului românesc în faţa unui public care nu-i vorbea limba.
„Fiindcă frumuseţea doinei nu vine din rigoarea ritmului, ci din rigoarea stării tale de atunci”, spune Florica Bradu. Autoarea nu s-a sfiit să spună că simte de fiecare dată un fior atunci când citeşte versurile pe care le-a adunat în carte. Acelaşi fior pe care l-a simţit atunci când le-a auzit prima dată. Florica Bradu a mărturisit că atunci când participa la spectacole avea obiceiul de a lăsa spectatorilor nu numai autograful şi fotografia ei, ci şi o adresă, rugându-i ca, în cazul în care îşi amintesc vreo poezie sau vreo cântare veche frumoasă să-şi facă timp să-i scrie. Şi îşi făcea timp să le scrie şi o scrisoare de mulţumire celor care o răsplăteau astfel cu dragostea lor. Mulţi ani mai târziu, la un spectacol, un admirator i-a mărturisit că ultima dorinţă a tatălui său a fost să-i pună în coşciug scrisoarea de mulţumire de la Florica Bradu. Acesta a spus că a respectat dorinţa tatălui, dar că şi-a păstrat o copie a scrisorii pentru el. Alături de volumul „Dor şi neuitare”, cei care vor căuta cartea în librării vor găsi şi CD-ul cu melodiile artistei, „cântece curate ca izvorul de unde au răsărit ele”. Fiindcă textul scris de Lioara Bradu a impresionat întreaga asistenţă prezentă la lansare, considerăm că e nimerit să-l împărtăşim cu cititorii noştri, fapt pentru care îl reproducem integral.
Lioara Bradu, scriitor cu nume de cântec
Mi-e dor de apa rece și dulce, băută pe nerăsuflate în tinda bunicilor. Mi-e dor de vorbele lor cu aromă de tei. Mi-e dor să întind mâna și să culeg struguri. Sau mere. Sau pere. Sau luceferi. Mi-e dor de Făt Frumos din vremea când eu eram Cosânzeană. Mi-e dor de Zmeul Zmeilor. Și de Muma Pădurii mi-e dor…
Mi-e dor să chem ploaia. Mi-e dor să-mblânzesc vântul. Să încalec fluturi ca să fur cheile Raiului.
Mi-e dor de mirosul de gutui. Mi-e dor de picioarele mele înghețate în opinci și ciorapi aspri de lână, din vremea când mergeam la colindat pentru un pumn de nuci și o straiță de mere.
Mi-e dor de părinții mei tineri.
Mi-e dor de mâinile bunicii mele frământând pâine. De mâinile bunicului meu frământând pământul. De mâinile mele frământând părul copiilor mei. De scaieții și ierburile câmpului rătăcite în părul meu ciufulit de copilă…
Mi-e dor de cantecele mamei. Mi-e dor de cântecul meu. Mi-e dor de toate dorurile cântate, necântate sau necuvântate…
Si nu-I dor ca dorurile să-l omor cu gândurile.
E-un dor ce trebuie hrănit cu Dor.
Oameni buni, de vă macină un dor, ca o foame năpraznică, deschideți astă carte și ospătați-vă. Rupeți încet și cu sfială bucăți de suflet românesc și mestecați îndelung, până ce veți simți că din cerul gurii plouă cea mai curată limbă română . Când ați adunat destulă apă vie cât să încapă într-o cană de vorbă, spălați-vă cu ea amintirile. Sau visele. Sau rănile. N-o să vă vindece de dor (că nici nu trebuie). Dar o să vă dăruiască Neuitare – un soi de nemurire pentru muritori.
PS. Îți multumesc, mama, că m-ai învățat să-mi fie dor!
Citiți principiile noastre de moderare aici!