Debutul concursului pentru ocuparea funcţiei de manager la serviciile judeţene de ambulanţă din ţară are semne de întrebare.
Bihor şi Constanţa
Pe plan naţional, sunt cinci dosare respinse şi urmează a se soluţiona contestaţiile. În Bihor, au fost cinci pretendenţi, dar o doctoriţă s-a retras din cursă, iar ceilalţi patru au fost toţi acceptaţi la primul „hop”, cel de selecţie a dosarelor.
Bătălie mare pentru fotoliul de manager la ambulanţă e doar în Bihor şi la Constanţa, cu câte patru candidaţi. La polul opus, în Teleorman, Covasna, Ialomiţa şi Mehedinţi, nu e niciun candidat şi, în restul judeţelor sunt doar câte doi candidaţi.
Numai că în cadrul selecţiei de dosare făcută zilele trecute încă nu se ştie cât de adevărate sunt declaraţiile date de candidaţi vizavi de lege. Mai exact, din informaţiile JB şi Bihor Online,
niciunul dintre candidaţi nu ar fi declarat că are probleme penale, deşi doi dintre ei sunt cercetaţi în două dosare, aflate pe rol la Parchet şi la DNA (nr. 1333/P/2016, dosar declinat de Parchet la DNA din cauza sumei mari a prejudiciului) – aici cu acuzaţie de prejudiciu de trei miliarde lei.
Negru pe alb
Potrivit procedurilor, dacă se va afla că într-adevăr cei doi candidaţi în cauză sunt urmăriţi penal de organele statului, li se va face plângere pentru declaraţii false şi riscă să fie eliminați din concurs.
Potrivit regulamentului de concurs, postat şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii, nu are voie să participe la concurs pentru ocuparea postului de manager nicio persoană care e cercetată penal de vreo instituţie abilitată a statului. Altfel spus, la concurs nu au voie nici cei pentru care instanţele judecătoreşti au dat sentinţe penale, dar nici măcar cei ce sunt parte într-un astfel de proces, ca suspecţi etc. La punctul „k” de la capitolul 6, despre conţinutul dosarului de înscriere, se specifică faptul că fiecare candidat trebuie să dea o declaraţie pe propria răspundere „că nu este urmărit penal şi nu are cunoştinţă că a început urmărirea penală împotriva sa”.
Ministrul Sănătăţii, dr. Florin Bodog, a declarat pentru Bihor Online şi Jurnal Bihorean, înaintea concursului, că speră ca acesta să fie transparent şi corect. Deşi nu face parte din comisia de examen şi nici din cea de contestaţii, ministrul a făcut apel la corectitudine şi are încredere în verticalitatea colegilor lui, preşedinţi de comisii de examinare şi de contestaţii.
Rămâne de văzut cum vor soluţiona zilele acestea membrii comisiei de contestaţii problema penalilor înscrişi la concursul pentru post de manager la ambulanţă. Dacă vor fi respinşi, ei nu vor mai putea participa la probele următoare din concurs: luni, 22 ianuarie – proba scrisă, respectiv 30-31 ianuarie – interviul. Nici nu există vreo prevedere ca cei respinşi la examen să poată ocupa funcţia de manager în judeţele unde nu există niciun candidat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!