Plafonul îndoit, parbrizul spart și luneta crăpată. Așa și-a găsit Alexandru mașina, după ce vântul puternic a răsturnat un copac peste autovehiculul aflat în parcare.
„Mașina a fost parcată regulamentar. Acum rămâne de văzut ce voi putea face. Urmează să duc mașina în service ca să aflu cât mă costă reparația, având în vedere că nu am CASCO”, a declarat Alexandru.
Afectată de furtună a fost și casa unei orădence care s-a trezit cu acoperișul vecinului în curtea proprie.
„Daune avem pentru că acel acoperiș ce îi lipsește vecinului a zburat în casa noastră. Avem țigle sparte, jgheaburi, puțin pe perete. O altă bucată din acoperiș s-a învârtit în intersecția din fața casei și avem toate mașinile zgâriate, atât noi, cât și vecinii. Noi avem asigurări, inclusiv CASCO, nu se pune problema, dar vecinul nu cred că are. Ca o concluzie, cred că au zburat acoperișurile prost făcute.“, spune Laura Pașcalău.
Sutele de apeluri venite din partea bihorenilor afectați de rafală a făcut ca autoritățile să nu mai facă față cererilor de ajutor.
„Am sunat la 112 la 17:25 dar nu a răspuns nimeni. La 18:19 m-au sunat ei înapoi. Dar îi înțeleg pentru că solicitările cred că au fost foarte mari, ca niciodată în cursul ultimilor ani. Aici la noi s-a făcut curat și ordine de către unii oameni de pe stradă, alții au stat cu mâinile în șolduri și s-au uitat. Mai mult au făcut cei care au rămas fără acoperiș pentru că au încercat, astfel, să își recupereze părți din el.“, mai spune Laura.
Ce facem cu daunele?
Specialiștii spun că, atât în cazul caselor, cât și în cazul mașinilor, o asigurarea ne poate scăpa de probleme. În cazul în care au deja CASCO, păgubiții se pot adresa asiguratorului.
„În cazul mașinilor avariate, este necesară asigurarea CASCO pentru a putea primi despăgubiri. De asemenea, daunele provocate de fenomenele atmosferice precum cele de ieri (n.red Marți) sunt acoperite de o asigurare facultativă a locuinței. Aceste asigurări sunt mult mai complexe, acoperă riscuri precum Flexa (incendiu, trăsnet, explozie, căderea aparatelor de zbor); Calamitați naturale (cutremur, inundații, alunecări de teren); Fenomene atmosferice (grindină, furtună, vijelie, uragan, tornadă, ploaie torențială, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață, avalanșă de zăpadă); etc. la care se pot cumpăra multe clauze, în funcție de nevoia de protecție a fiecărui asigurat și de bugetul acestuia.“, ne-a declarat Alina, broker de asigurări.
În cazul în care, acoperișul unei case asigurate, aterizează pe mașina unei persoane, păgubitul va fi despăgubit, dacă proprietarul imobilului are asigurare facultativă.
„O casă care are asigurare și de pe acea casă cad țiglele pe mașina unui terț (atenție, pe mașina proprietatea altcuiva, nu a celui a cui este și casa) și are clauza de răspundere civilă față de terți cu o limită bunicică, asigurarea casei va despăgubi mașina păgubită. Aceasta clauză nu este inclusă în pachetele de bază ale asigurării facultative, deci trebuie să știe agentul de asigurări să te sfătuiască.“, a declarat brokerul.
Totodată, pentru evaluarea daunelor în cazul mașinilor afectate de vijelia din această săptămână, bihorenii se pot adresa biroului de constatări daune. Ieri după ora 17:00, în jur de 15 persoane au cerut ajutorul unui astfel de birou situat în Oradea.
„Persoanele care au fost afectate de calamități, se pot adresa la centrul D&C Oradea pentru a depune dosarul de constatare daune. Le stăm la dispoziție non-stop, 24 din 24. Au nevoie de o constatare pe care o facem noi, copie după polița CASCO, copie după actul de identitate, copie după permisul de conducere, copie talon, si împuternicire în cazul în care mașina aparține unei persoane juridice. Reparația va fi în cel mai scurt timp posibil. Piesele sunt originale, cu garanție. Cei care vor să deschidă dosar, trebuie să sune la biroul de constatări D&C, iar în câteva ora vor avea programare”, a declarat Gui Diana, constatări daune D&C Oradea.
În cazul persoanelor care au CASCO, aceștia vor da Căutare pe Google numele asiguratorului la care au CASCO sau asigurările la casă și să sune la numărul alocat daunele locuințe/auto sau să deschidă dosar online.
Dezastru în Parcul 1 Decembrie în urma furtunii: copaci smulși din pământ și pavaj distrus
Sute de apeluri de urgență după furtuna de ieri. O persoană a fost rănită
Trimite articolul
Xmai putin cei care au asigurari pe casa …