Cu această ocazie vor avea loc mai multe modificări în regimul circulației prin centru. Unul dintre cele mai mari inconveniente rămâne faptul că din centru se va putea intra pe Podul Sf. Ladislau doar dintr-o singură direcție, de pe strada Independenței.
O altă schimbare importantă este transformarea unei porțiuni a străzii Mihai Viteazul în arteră cu sens unic (de la intersecția cu Traian Moșoiu spre strada Independenței). Astfel, șoferii care vor circula pe Piața 1 Decembrie nu vor mai putea vira stânga în capătul parcului și vor fi nevoiți să circule înainte spre Podul Sf. Ladislau.
„După modificarea circulației și revenirea la sensuri unice pe străzile Iuliu Maniu și Traian Moșoiu, vom începe marcarea locurile de parcare pe ambele părți. După ce noile reglementări privind circulația în zona centrală vor intra în vigoare, vom analiza oportunitatea semaforizării intersecției Piața Unirii cu Iuliu Maniu”, a declarat Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea.
Iată toate modificările care se vor aplica începând cu 15 august:
– sens unic pe str.Independenței între Piața 1 Decembrie și Piața Unirii, cu pierderea priorității la intersecția cu Podul Sf.Ladislau.
– sens unic în Piața Unirii între T.Vladimirescu și Iuliu Maniu, cu pierderea priorității la intersecția cu str.Iuliu Maniu.
– sens unic pe str.Iuliu Maniu între Jean Calvin și Piața Unirii, prioritar la intersecția cu Piața Unirii și Avram Iancu.
– sens unic pe str.Traian Moșoiu între Piața Unirii și Mihai Viteazul, prioritar la intersecția cu Mihai Viteazul.
– sens unic în Piața 1 Decembrie între Traian Moșoiu și Independenței, cu pierderea priorității la intersecția cu Independenței și Piața 1 Decembrie
– sens unic pe str.Ep.Mihai Pavel între Piața Unirii și Jean Calvin, cu pierderea priorității la intersecția cu Jean Calvin.
– sens unic în Piața Rahovei între Sulyok Istvan și Primăriei, cu pierderea priorității la intersecția cu Primăriei.
– prioritate de trecere pe str.T.Vladimirescu în intersecția cu Sulyok Istvan.
– sens dublu pe str.Jean Calvin între Iuliu Maniu și Ep. Mihai Pavel, cu pierderea priorității la intersecția cu Iuliu Maniu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!