Universitatea din Oradea organizează prima sesiune a concursului de admitere pentru studii universitare de licenţă şi masterat. Aceasta va începe în 12 iulie. A doua sesiune de admitere la UO este programată pentru 6 septembrie.
Astfel, în perioada 12 – 24 iulie are loc înscrierea candidaţilor. Din 25 până în 28 iulie studenţii vor susţine examene la specializările la care se organizează probe de concurs, iar rezultatele vor fi afişate în perioada 25-30 iulie.
A doua sesiune va începe din 6 septembrie cu înscrierea candidaţilor. Perioada de înscriere se va încheia în 17 septembrie. Perioada de susţinere a probelor la specializările la care se organizează concurs este programată între 18 şi 21 septembrie. Rezultatele examenului din toamnă vor fi afişate în perioada 18-23 septembrie, iar din 19-25 septembrie se vor face confirmări şi redistribuiri.
Locuri bugetate
Universitatea din Oradea dispune, pentru anul universitar 2010/2011, de 2.568 de locuri bugetate. Senatului Universităţii din Oradea a aprobat, pentru următorul an universitar, 125 de locuri cu taxă pentru studii postuniversitare de specializare (SPS) şi 485 de locuri la cursurile postuniversitare de perfecţionare (CPP).
Pentru studiile universitare de licenţă, Universitatea din Oradea dispune de 1.638 de locuri fără taxă şi 3.716 locuri cu taxă, pentru studii de masterat, de 900 de locuri fără taxă şi 2.075 cu taxă, iar pentru studii universitare de doctorat, 30 de locuri fără taxă şi 140 cu taxă.
Numărul locurilor bugetate a rămas acelaşi ca anul trecut. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi la locurile cu taxă. Acestea au cunoscut o uşoară scădere.
„În acest an, la locurile cu taxă s-a ţinut cont de numărul de confirmări de anul trecut. În cazul în care situaţia o va cere, locurile cu taxă vor fi suplimentate”, a spus rectorul Universităţii Oradea, Cornel Antal.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!