„E un lucru care nu a ieșit bine, din păcate. Am lungit această lucrare în zona centrală, din cauza deficiențelor de proiectare. Asta înseamnă un deranj pentru cei care, locuind în zona centrală sau pentru cei care doresc să ajungă în Centru, nu au spații de parcare decât cu un an sau un an și jumătate întârziere, lucru pentru care ne cerem scuze”.
Declarația îi aparține primarului Ilie Bolojan. Așa se face că, de la 26,8 milioane de lei (fără TVA), prețul estimat inițial, se va ajunge la 43,2 milioane de lei! Din care se scad 3,2 milioane de lei, lucrări executate deja de Construcții Bihor SA. Așadar, Digi-parcarea de pe Independenței va fi relicitată pentru 40 de milioane de lei.
Licitație pentru liniștea primarului
Primarul Bolojan subliniază că s-a luat decizia relicitării pentru a evita discuții vizavi de faptul că firma aflată deja pe șantier ar continua lucrarea, pe o sumă mult mai mare:
„Având în vedere diferențele de preț, o continuare fără o licitație pe bună dreptate ar da naștere unor interpretări pe care nu le dorim”, afirmă primarul, care refuză paralela cu Podul Prezan, realizat tot de Construcții Bihor.
„Nu va fi în genul Podului Prezan, deoarece una este să ai o creștere rezonabilă de preț și alta este să ai o creștere mult mai mare de preț. Am considerat că varianta unei licitații este mult mai corectă. Este mai bine să eliminăm discuțiile care oricum apar la toate proiectele. Oricine poate participa la licitație”, apreciază primarul.
Vară ratată
În această situație, lucrările se vor sista, pierzându-se practic perioada de vară, propice construcțiilor. Primarul anticipează că vor fi reluate în toamnă.
„Anul viitor, cu o întârziere pe care din păcate o înregistrăm, urmează să dăm parcarea în funcțiune. S-au executat aproximativ 15% din lucrări, achitate și recunoscute de către cei doi asociați. Noua valoare a lucrării, transferată în cost pe metru pătrat la 14.000 mp, rezultă că valoarea de pornire este de 550 euro/mp+TVA.
În funcție de valoarea adjudecată, prețurile vor putea fi cu ceva mai mici, dar nu cu mult mai mici. Având deja acordul partenerului nostru pentru procedură, vom demara procedura de licitație, estimăm trei luni pentru derularea licitației, dar din păcate vom pierde lunile de vară. Firma actuală va face mici lucrări de conservare. Sperăm că lucrările vor fi reluate în forță în toamnă și anul viitor această parcare va fi gata”, declară Ilie Bolojan.
Primăria Oradea și-a asumat 70% din valoarea lucrării, iar partenerul RCS&RDS 30%. „După licitație, vom stabili cotele de participare. Acum respectă ad-litteram suprafața de teren”, mai spune edilul-șef.
Șantier longeviv
Digi-parcarea de pe strada Independenței este un șantier deschis, ce trenează deja de mai bine de cinci ani, fiind cel mai longeviv șantier din Oradea. Proiectul inițial, comandat și plătit de RCS&RCS, a fost cu deficiențe, inclusiv acest aspect a generat întârzieri majore.
„Au fost tot felul de discuții legate de cine este responsabil. Fiind doi parteneri, nu unul, nu a fost atât de ușor de armonizat toate punctele de vedere”.
Așadar, va fi reziliat contractul cu Construcții Bihor și se va face o recepție pe ce s-a executat până acum. Însă și această firmă va putea participa la licitație, pentru finalizarea proiectului. Așa cum probabil o va face, pentru a duce la bun sfârșit investiția.
După ce va fi stabilit constructorul ce va executa restul construcției, vor fi 12 luni termen de finalizare, pentru toamna anului viitor…
Citiți principiile noastre de moderare aici!