Seara zilei de 6 decembrie 2014 a fost marcată în comunitatea din Beiuş printr-un eveniment-dialog al artelor, în organizarea Asociaţiei Tinerilor Artişti din Beiuş şi a Asociaţiei D’ART din Oradea. Gazdele evenimentului – echipa sălii de evenimente Desira – au dat dovadă de o organizare de excepţie, aşa cum merită de altfel, tinerii artişti care au fost promovaţi prin proiectul Art-Zone 2014, alături de artişti consacraţi.
În prezentarea lui Victor Mihalcea, au evoluat pe catwalk 8 designeri vestimentari, toţi absolvenţi ai Facultăţii de Arte Oradea: Dana Panciu, Monica Anton, Cristina Breteanu, Cristina Edu, Ioana Degău, Melitta Hauler, Simona Cadar şi Victor Maruscsak. Momentele muzicale de înaltă ţinută, au fost susţinute de cunoscuţii Florina şi Florin Mariş Hinsu, cadre didactice ale Facultăţii de Artă Oradea, şi de tânărul Tamio Vesa Nakajima care a interpretat la pian câteva compoziţii proprii. Picturile artistului plastic consacrat Stela Vesa şi ale tinerei alsolvente a Facultăţii de Arte din Oradea, Ariadna Codrean au întregit matricea artistică a serii.
Make-up-ul a fost asigurat de Nicoleta Marge, Inna Nistor şi Salon Bertina Beiuş, iar stiliştii Ninu şi Dana Lezeu au întregit imaginea manechinelor cu coafuri în trendul anului şi în ton cu colecţiile prezentate.“Prin acest eveniment marcant al finalului de an 2014, consider că am reuşit să aducem un spirit de colaborare şi comunicare, atât între diversele arte pe care le-am reunit, ci şi între artişti. Publicul a fost minunat, cald, receptiv. Acesta a fost primul eveniment dintr-o serie pe care dorim sa le desfăşurăm prin parteneriatul celor două asociaţii”,a spus Olimpia Urdea, preşedintele D’ART Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!