Comisia de Relaţii Internaţionale şi Interne, prin preşedintele Lia Pop, sintetizează cele mai importante hotărâri luate de Senatul Universităţii din Oradea în şedinţa din 16 iunie.
Astfel, s-au dezbătut metodologia privind admiterea şi şcolarizarea cetăţenilor străini, Procedura de modificare a locului de muncă a cadrelor universitare, aprobarea unor planuri de învăţământ, organigrame de structuri, propuneri privind drepturi de personal (salarii diferenţiate, promovarea personalului didactic auxiliar şi nedidactic, prelungirea perioadei de exercitare a funcţiilor de conducere cu caracter temporar). Agenda şedinţei a inclus şi analiza fundamentării taxelor, aprobarea unor protocoale pentru susţinerea examenelor de finalizare a studiilor, actualizarea procedurii privind elaborarea planurilor de învăţământ.
Academician londonez, DHC
În cadrul unei ceremonii solemne, luni, Senatul UO a decernat profesorului Kenneth Thomas Victor Grattan, membru al Academiei Regale din Londra, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea. Profesorul Kenneth Grattan este o personalitate marcantă a fizicii contemporane, cu realizări de excepţie în studiul laserilor şi a senzorilor optici, fiind socotit un adevărat deschizător de drum în organizarea cercetării fundamentale în acest domeniu tehnologic de vârf.
Un nou program de studii
S-a aprobat înfiinţarea unui program nou de studii de licenţă – Comunicare şi Relaţii publice – în cadrul Facultăţii IRISPC (Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării). Documentaţia întocmită va urma cursul evaluării externe pentru obţinerii autorizării provizorii de funcţionare.
Programe postuniversitare
S-a aprobat organizarea şi funcţionarea a două programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă: Educaţie tehnologică, respectiv, Psihopedagogie specială, ambele gestionate de Departamentul pentru Personalul Didactic.
Diplome cu taxă de urgenţă
În schimbul unei taxe de 200 de lei, absolvenţii UO pot obţine diploma sau suplimentul la diplomă în cel mult şapte zile. Regulamentul privind regimul actelor de studii precizează faptul că termenul de eliberare a actelor de studii completate „poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de două luni de la confirmarea titlului ştiinţific de doctor”.
Re-re-examinare
S-a aprobat o solicitare a studenţilor din anii terminali de a putea susţine, în sesiunea de restanţe din vară sau toamnă, după caz, o a treia prezentare la examenele nepromovate, în schimbul unei taxe de reexaminare. „Este o şansă în plus oferită studenţilor de a-şi putea finaliza studiile”, aprecia Răzvan Tau, preşedintele studenţilor în Senatul UO.
Tichete de masă
În aprilie, Senatul UO a decis acordarea, începând cu 1 iunie, a unor tichete de masă pentru personalul cu venituri de până la 700 de lei net/lună. De această măsură beneficiază 118 persoane, efortul financiar fiind de 23.000 de lei/lună. La solicitarea Sindicatului „Corpul profesoral universitar”, a altor evaluări şi propuneri a conducerii Senatului, luni s-a corectat acest plafon. Astfel, de la 1 iulie, tichetele de masă se vor acorda celor cu venituri de până la 800 de lei net/lună întrucât salariul minim pe economie în iulie 2013 a fost de 800 de lei, ajungând în ianuarie 2014 la 850 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!