Intenţia a fost declarată de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Traian Bodea, în cadrul unei conferinţe de presă organizată alături de primarul Beiuşului, Petru Căluş Mlendea, şi de referentul Casei de Cultură Beiuş, Anca Banda, cu prilejul „Târgului Toamnei la Beiuș”, care are loc de vineri până duminică.
Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Beiuș, Casa de Cultură „Ioan Ciordaș” Beiuș și Consiliul Județean Bihor, având ca partener Fundația „Euroregiunea Bihor – Hajdu-Bihar” Oradea şi este menit să promoveze Ţara Beiuşului.
„Pe lângă infrastructură şi alte proiecte de dezvoltare pe care le avem pentru Ţara Beiuşului, ne-am propus să reîmprospătăm tradiţiile, fiindcă în opinia mea am avut un vid în acest domeniu până acum, să nu lăsăm să se piardă meşteşuguri şi obiceiuri”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Traian Bodea.
În acelaşi context al dezvoltării microregionale, în acest weekend au loc şi la Marghita manifestări menite să scoată oamenii din case. Un astfel de concept este gândit şi pentru zona Aleşd.
Citiți principiile noastre de moderare aici!